Polițistul-părinte, mie: „Ți-aș băga mâna în gât!”

Ce urmează să vă povestesc este întâmplarea care m-a făcut să plec din orașul meu cu un gust amar. Vă spun din start că nu am avut și nici nu voi avea așteptări prea mari de la agenții de la Poliția Locală. În schimb, am pretenția, în calitate de cetățean, să fiu tratat cu respect și să mi se vorbească așa cum se cuvine. Chiar și atunci când încalc vreo lege. Era trecut de ora 9 seara și mă plimbam cu bicicleta pe trotuarul din fața Primăriei. Veneam dinspre parc, aveam sub 20 km/h și mă îndreptam spre Luceafărul.

Trec de Primărie și, ce să vezi, un polițist mă trage pe dreapta. Numele lui a rămas o necunoscută pentru mine. Nu se prezintă și mă ia tare. „Ce faci?” Ce, Doamne iartă-mă, să îi răspund dacă nu „bine”? Bine, zic eu. „Știi că nu ai voie cu bicicleta pe trotuar?” „Mă dau” cu bicicleta aproape zilnic de vreo câteva luni bune prin centru, pe trotuar… plus că de când trăiesc nu mi s-a mai întâmplat să fiu tras la răspundere că pedalez pe trotuarele Bacăului, orașul fără piste pentru biciclete.

Îi spun lucrurile astea, mă întrerupe și, cu un ton ironic, îmi spune că există piste, dar „nu le vedeți voi”. N-am intrat în detalii, n-avea rost. Continuă (iar acum urmează faza cea mai tare și tristă totodată) „Ca polițist, îți pot da amendă 240 de lei. Ca părinte, dacă ai circula cu bicicleta pe trotuar și ai trece pe lângă copilul meu, ți-aș băga direct mâna în gât”. Am rămas mască. „Cu ce te ocupi?” Student, zic eu. „Ți-ar prinde bine o amendă de 240 de lei. Eu cred că nu. Ia plimbă-te prin altă parte. Dacă te mai prind vreodată, e de rău.”

Las’ că nu mai apuci. M-am mutat la București. Aici există piste pentru bicicliști. Nu pe șosea, așa cum este ideal, ci pe trotuar, dar ne descurcăm. Sper că nu voi da și aici peste polițiști care, într-o formă sau alta, mă amenință că îmi bagă mâna în gât.

9 thoughts on “Polițistul-părinte, mie: „Ți-aș băga mâna în gât!”

  1. Omul era frustrat maxim, ca multi alti politisti de genul lui care faceau „ei legea” prin exces de zel in Piata Tricolorului acum ceva ani, cand s-a facut acea fantana (care acuma e stricata din cauza celor care montau brazi cu auto-utilitara de |2-3tone| de 1 decembrie) si de cei care parcheaza in fata acelor fast-food-uri. Dar POLITIA alora nu le zice nimica de stricat/amenda sau fapte, in schib la niste oameni sub 100kg (maxim) care nu au ce strica cu role/bicicleta/skateboard le zice, le face procese verbale si ii mai incurajeaza si la SEDENTARISM. Cat despre domnul frustrat de mai sus, ca altfel nu-l pot numi, trebuia sa-l inregistrezi si i-o trimiti direct sefilor de la politie, apoi la primar si pe net, si sa-i faci o plangere la IPJ Bacau, ca sa vada lumea ce tampiti sunt uni politisti din Bacau (poate nu toti, dar de genul astuia, sunt MULTIIIIIII) care strica orasul si seara/ziua oamenilor care au iesit sa faca miscare.

    „Am vazut acum cateva seri doi politisti, care patrulau in zona magazinului Luceafarul, si care s-au luat de doua fetite mici sub 9ani, ca mergeau cu bicicleta si cu waveboard-ul prin centru si de fata cu parinti lor, le-au facut pe fetele alea sa planga iar pe parinti amenintau cu amenda :|” Asta e politia in Bacau si ROMANIA… de nici un ban!

    Asa ca sa nu te mire Cristi, dar Seful politiei este mana in mana cu dl.Primar si se sterg pe mana cu noi toti! Oameni care fac miscare doar pe 4 roti zilnic si pe jos cand e campanie electorala, nu or sa vada nici odata problemele adevarate dintr-un oras. Imi sutin asta idee, pentru ca numa de sus pleaca ordinile si nu invers, de decurg „politisti astea frustrati” la asemenea gesturi! Nu neg ca nu sunt si alti amatori de biciclisti care nu merg aiurea, dar fix cand vede unul cu bun simt si la locul lui, ma fix de ala se lipeste ca scaiul sa ii arate ce defapt nu trebuie sa faca un politist. Degeaba sunt platiti si sunt mana in mana cu hoti, ca daca n-ar fi hoti, nu ar mai fi politie!

    Felicitari domnilor „politisti” care va faceti treaba, care incurajati sedentarismul si mai ales faceti ca lumea sa NU mai aibe incredere totala in dumneavoastra!

    Succes la miscare tuturor si sa va luati o camera video cu voi sa-i filmati pe tampiti, ca nu se merita sa ii lasati sa-si bata joc de voi 🙂

  2. Pe bune?… eu ieri seară (pe la 8-8:30) am trecut exact pe acolo (doar ca în sens opus) cu bicicleta, erau vreo 2 mașini de poliție în fața Prefecturii, dar nici măcar nu au piscăit.

  3. unii dintre ei sunt niste scursuri ale societatii, care nu fac cinste colegilor care au invatat, care se exprima frumos, dand dovada ca au ce 7 ani de acasa. eu am avut curajul sa infrunt o astfel de „creatura” pentru ca nu vedea bisnitarii de tigari, dar urla – da asta e cuvantul – la o batranica pentru ca incerca sa vanda 3 zarzavaturi si ceva fire de flori..pe motiv ca trebuie sa elibereze spatiul si sa plateasca o taraba in piata…dar ceilalti din jur nu au luat atitudine. de ce ? pentru ca nu e bine sa te pui cu prostul ?

  4. Se intampla ca am fost si eu oprit de acel politist prin iunie, tot in fata prefecturii. mergeam incet, mai eram cu un coleg. pedalam lin, si eram in discutie. si idiotul de politist (altfel nu ii pot spune din pricina ca anul trecut, eram pe centru, pe strada si a sarit in fata bicicletei sa ma opreasca) m-a oprit si ma intreaba direct. „cati ani ai?”. si i-am raspuns. 23 de ani am. cu tupeu de ala prost si nesimtit imi spune ca ii am degeaba. si ma ia la rost ca nu am ce cauta pe trotuar, ca fost omorata o copila de 3 ani pe trotuar tot din cauza bicicletei( cu cativa ani in urma) si o ardea ca exista piste de biciclete. Am incercat sa ii explic, ca pe acele facaturi de pista nu poti merge pentru ca exista acei stalpi pusi chiar in mijlocul pistei, sau cosuri de gunoi. Si el imi zice, ca ce imi spui mie? nu sunt de la drumuri? deja ma calca pe nervi, si am inceput sa ii raspund si eu. apoi o arde. ” stiu eu de ce nu mergi tu pe strada. ca n-ai lumini.” (afara era lumina, era 7 seara. se intuneca abia pe la 8 jumatate-9). ii zic. aa..e lumina afara. de ce as avea nevoie de lumini? vede ca ma tin tare. la care imi zice iar. degeaba ai 23 de ani. enervat la culme i-am raspuns. multumesc la fel. si m-a lasat sa plec.

    Omul e un frustrat si un plictisist care nu are de ce sa se ia, si opreste si el pe cine i se scoala lui. e unul singur care am vazut ca face asa. colegii lui nu au treaba. cel mai bine e sa te feresti de el decat sa te iei in gura cu el, dar in situatii de astea..mai si trebuie luat la rost. e prea nesimtit omul.

  5. ar fi de apreciat cand il mai vezi sa ii faci o poza pe neveu si sa o atasezi la articolul asta, pt ca sincer eu nu stiu cum arata si totusi as vrea sa stiu. sa am idee de ce sa ma feresc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *