Va începe prefectul de Bacău să își îndeplinească atribuțiile legale?

Este o întrebare pe care mi-o pun la fiecare schimbare de prefect și la care aș vrea ca răspunsul afirmativ să vină în mandatul doamnei care ocupă această funcție de vreo 4 luni de zile, Maricica Coșa, prim-vicepreședinte ALDE Bacău.

Chiar dacă este numit politic, rolul unui prefect nu este doar acela de a reprezenta Guvernul României la nivelul județului și de a coordona serviciile publice deconcentrate în teritoriu (ISJ, IPJ, APM, OCPI, APIA, DJST etc), ci mai ales acela de garant al respectării legii la nivel local. În acest sens, prefectul trebuie să verifice atât legalitatea actelor administrative ale consiliului județean, ale consiliilor locale și ale primarilor, cât și măsurile pe care conducătorii autorităților publice locale le întreprind în calitatea lor de reprezentanți ai statului în UAT-urile în care au fost aleși.

Așadar, dacă primarul din orașul X sau Consiliul Local din localitatea Y adoptă decizii în afara legii sau pur și simplu nu își face treaba, prefectul este obligat să ia măsuri. În cazurile în care legea prevede sancțiuni contravenționale, acestea trebuie aplicate. Dacă prefectul nu le constată și ulterior nu le aplică, la ce ajungem? Neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu? Abuz în serviciu? Neglijență în serviciu? Bine demonstrată și argumentată, fapta de a nu pune în aplicarea legea poate fi de domeniul penalului, afirmă unii avocați și practicieni în domeniu cu care am discutat pe această temă.

Recent, i-am adresat prefectului Maricica Coșa o petiție în care i-am semnalat faptul că un primar nu și-a îndeplinit o banală atribuție legală, existând și o sancțiune pentru neefectuarea respectivei acțiuni în termenul prevăzut de lege. N-am să intru în detalii acum pentru că petiția mea este în continuare nerezolvată. Am primit un răspuns, dar pentru că acesta lasă de dorit și nu urmează deloc calea legală, voi depune mâine o plângere prealabilă prin care îi voi solicita din nou prefectului să își îndeplininească atribuțiile legale, respectând astfel legea.

Maricica-cosa-2

foto: ziarbacau.ro

5 thoughts on “Va începe prefectul de Bacău să își îndeplinească atribuțiile legale?

  1. Felicitari! Puteti sa publicati modelul de solicitare si de plangere prealabila ca poate sunt doritori ce vor sa se implice si sa depuna si ei cate o sesizare? Mult succes!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *