Press trip culturalo-politic la Bruxelles: Cosmin Necula reîncălzește ciorba “Bacăului metropolitan”.

Joi, 24 Martie 2016 | Bacau, Politica | 3 comentarii

Gata, a scris toată lumea? “Jurnaliștii” și-au luat banii pe advertoriale? Spiritele pseudo-civice s-au mai calmat? Nu de alta, dar în jurul vizitei pe care am făcut-o săptămâna trecută la Bruxelles s-au spus și scris o grămadă de minciuni, legate atât de mine, cât și de întâlnirile politice pe care cei care m-au invitat ca blogger le-au avut la Parlamentul European.

Eu am mers practic într-un press trip, la invitația europarlamentarului Victor Negrescu, însoțit de mai mulți bloggeri și oameni din presa băcăuană. Evenimentul s-a numit “Politicile culturale europene” și, oficial vorbind, a constat într-o serie de întâlniri pe care 2 delegații politice din Gorj și Bacău le-au avut la începutul săptămânii trecute la Parlamentul European: două dezbateri, una despre politicile și strategiile culturale din municipiul Bacău și cealaltă despre exemplul Brâncuși ca parte din patrimoniul cultural european, respectiv un cocktail de lucru cu ambele delegații.

politicile culturale europene

Eu am asistat la aceste întâlniri și m-am dus acolo pentru a vă relata adevărul, nu pentru a-i vopsi pe unii sau pe alții în niște cai albi care s-au dus la Bruxelles, vezi Doamne, pentru a aduce nu știu ce finanțări acasă, în Bacău. Asta e o poveste care a apărut într-un ziar pe care mai nou îl socotesc ca fiind de casă. Deșteptarea e pe față cu PSD. Păcat, toamna trecută era pe direcția cea bună, cea a unui ziar pentru comunitate, nu pentru un anumit grup de interese.

Revenind la vizita de la Bruxelles, unii au crezut că acolo pot da lovitura lansându-și planurile europene pentru candidatura la primărie. Dacă PSD-iștii din Gorj au fost foarte finuți și s-au axat pe prezentarea patrimoniului lui Brâncuși, aducând cu ei inclusiv specialiști în domeniu, delegația PSD Bacău a renunțat repede la aparențe și a transformat evenimentul cultural al lui Victor Negrescu, poate cel mai activ europarlamentar român, în unul electoral. Și măcar de-ar fi avut un rost toată treaba asta…

cosmin necula vizita parlamentul european bruxelles (3)

Când Cosmin Necula a prezentat proiectul “Bacăul Mare”, care pe moment m-a făcut să mă întreb dacă în fața mea îl am pe Donald Trump sau pe răposatul Corneliu Vadim Tudor, singurul oficial european din sală era europarlamentarul Victor Negrescu. În rest, eram noi, presa din Bacău, respectiv mass-media din Gorj și membrii delegațiilor PSD Bacău și Gorj. Plus un domn de la o asociație a românilor din Belgia. Practic, aceeași prezentare putea fi susținută fie la Bacău, fie la București și cred că audiența era mult mai numeroasă și relevantă pentru lansarea platformei program a candidatului PSD la Primăria Bacău.

Necula s-a întâlnit la Bruxelles cu 3 europarlamentari: Brando Benifel (pentru discuții despre comunitatea de români din Torino), Claire Moody (din Marea Britanie), respectiv Eva Kaili, o grecoaică europarlamentar de-a dreptul frumoasă. Am înțeles că e posibil ca Necula să o aducă la Bacău în viitorul apropiat. Na, e bine c-au stabilit relații bilaterale. :) Programul includea și o întâlnire la Comitetul Regiunilor, poate cea mai importantă din agendă, însă aceasta a fost anulată în ultimul moment.

cosmin necula vizita parlamentul european bruxelles (5)

Despre “Bacăul Mare“, programul de candidat al lui Cosmin Necula, o să scriu pe larg zilele următoare. Sunt și câteva chestii ok în el, dar majoritatea ideilor sunt fie furate de la alții (ceea ce nu e neapărat rău, până la urmă e ok ca dorințele societății civile să fie preluate de politicieni pentru ca ele eventual să devină realitate), fie ciorbe reîncălzite.

Chiar dacă e logică și face referire la dezvoltarea integrată a zonei, zona metropolitană pare în momentul de față o fantezie. Același “Bacău metropolitan” (acum mare) ne era promis de același PSD în 2008, când Dragoș Benea candida la Consiliul Județean, iar Mardare “mână moartă” obținea 9% în municipiu, din echipa acestuia din urmă de consilieri locali făcând parte și Cosmin Necula. Remember?

psd campanie electorala 2008 bacau

În 2008 au “știut ce au de făcut”… să ne fure.

Pentru a elimina orice discuție, cheltuielile de cazare, masă și transport au fost decontate integral de Parlamentul European. Dovada o aveți aici. Aștept scuzele de rigoare de la toți cei care au încercat să pună pe mine haina de PSD-ist doar pentru că am plecat într-un press-trip tocmai pentru a mă întoarce acasă cu adevărul, așa cum îl percep eu, despre cele întâmplate acolo.

3 comentarii la “Press trip culturalo-politic la Bruxelles: Cosmin Necula reîncălzește ciorba “Bacăului metropolitan”.”

  1. Cezar 24 Martie 2016 at 10:27 Permalink

    Mamă, ce i-ai demolat :))))

  2. Traian 25 Martie 2016 at 08:47 Permalink

    Scuze, cine e Cosmin Necula? Ce a facut el pentru Bacau? E de mai bine de 12 ani in politica si a uns usile tuturor seniorilor. Ce altceva il mai recomanda? Familia? Banii? Clica de interese din spatele lui?


Lasa un comentariu