În ultimul an, Primăria Bacău a cumpărat publicitate de 24.000 de euro în cotidianul Deșteptarea

Atât însumează cele 21 de achiziții directe (deci fără licitații sau cereri de ofertă la alte publicații) pe care primarul Cosmin Necula le-a semnat și le-a plătit către SC Deșteptarea SA, firma care, v-ați prins deja, administrează cotidianul Deșteptarea.

N-aș vrea să creadă cineva că acesta este un atac la adresa acestei publicații. Nici vorbă. Este doar un nou articol din seria celor pe care le public vizavi de felul în care cei ce cârmuiesc Primăria Bacău folosesc banii publici, strânși din taxele și impozitele plătite de noi, băcăuanii.

Așadar, administrația Necula a cumpărat, prin încredințare directă, servicii publicitare în Deșteptarea în valoare totală de 108.706,99 lei. Adică de vreo 24.000 de euro (la cursul valutar de astăzi) pe parcursul ultimului an, deci 2.000 de euro/lună. Repet: din banii noștri, ai tuturor.

desteptarea

Lista plăților efectuate de primar către Deșteptarea în primul an de mandat:

02.09.2016 – 870,68 lei ap – cd
19.09.2016 – 1263,94 ap – cd
20.09.2016 – 239,20 ap – cd
10.08.2016 – 1842,24 ap – cd
04.10.2016 – 791,60 – cd
12.10.2016 – 302,03 – cd
26.10.2016 – 254,80 ap – cd
01.11.2016 – 344,5 anunt – cd
07.11.2016 – 187,2 ap – cd
28.11.2016 – 357,5 ap – cd
05.12.2016 – 961,3 ap – cd
15.12.2016 – 12915.4 publicitate – cd
15.12.2016 – 159.9 anunt – cd
20.12.2016 – 20265.42 publicare HCL – cd
19.01.2017 – 19004,54 publicare anunt – cd
21.02.2017 – 2454,75 anunturi publicitate – cd
21.03.2017 – 2016,7 anunturi publicitate – cd
23.03.2017 – 53,3 ap – cd
13.04.2017 – 6104,51 – ap – cd
03.05.2017 – 38000 publicare HCL – cd
15.05.2017 – 218,48 anunt – cd

Desigur, aceste plăți n-au absolut nicio legătură cu faptul că ziarul este plin de laude la adresa administrației PSD și că pozițiile actorilor politici din opoziție sunt fie inexistente, fie interpretate și răstălmăcite.

Nu am nimic să le reproșez jurnaliștilor de-acolo, mai ales că o parte dintre ei îmi sunt prieteni și știu prea bine că îi apreciez. N-aș vrea ca cineva de acolo să o ia personal pentru că nu e cazul. Până la urmă, asta e „direcția” editorială a ziarului și cumva le înțeleg situația.

5 thoughts on “În ultimul an, Primăria Bacău a cumpărat publicitate de 24.000 de euro în cotidianul Deșteptarea

  1. Mai exista Evenimentul Regional, am vazut ca are si chioscuri in Bacau. Cred ca nu are legatura cu evz, ci apare la Iasi, cu distributie in judetele din Moldova. Este ziar local si are si preturi mult mai mici. Mai sunt si publicatiile online, ca nu mai citeste nimeni hartii, se taie padurile degeaba.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *