Primăria nu are nici strategie, nici fonduri pentru tinerii băcăuani

Joi, 6 Noiembrie 2014 | Bacau, Initiative personale | 4 comentarii

Au început să sosească răspunsurile la cererile de solicitare a unor informații publice pe care le-am depus luna trecută la Primăria Bacău. Azi voi analiza, chiar dacă pe fond nu prea am ce, răspunsurile referitoare la domeniul de tineret.

1. Dacă Primăria Bacău subvenționează transportul public în comun pentru studenți;

La elevi știam deja care e treaba, în ciuda faptului că cei de la Consiliul Județean al Elevilor Bacău nu își informează deloc colegii din oraș în privința drepturilor pe care le au. Stau toată ziua la cafele, zâmbesc frumos în selfie-uri, dar lucruri utile pentru cei pe care îi reprezintă nu fac.

Revenind, la studenți aveam dubii. Nu studiez în Bacău și, pentru că am auzit mai multe voci din rândul colegilor de generație studenți în Bacău că au probleme cu subvențiile la transportul public în comun, am întrebat Primăria cum stă treaba.

Da, studenții din Bacău au tot dreptul la transport public cu preț redus în proporție de 50%, conform HCL nr. 270/27.08.2013. Foarte bine. Se respectă Legea Educației Naționale nr. 1/2011, care prevede clar faptul că elevii și studenții trebuie să beneficieze de transport public, indiferent de mijloc, la jumătate de preț.

tineri bacau Targul-Voluntarilor-Bacau-2014-20

2. Dacă există adoptată la nivelul municipiului Bacău o strategie de tineret.

Pauză. Zero răspuns. Vă spun eu: nu există.

3. Dacă există, în baza legilor în vigoare, la nivelul administrației locale a municipiului Bacău, un fond de tineret pus la dispoziție organizațiilor de tineret;

Răspunsul oficial: La nivelul administrației locale a mun. Bacău, tinerii sunt sprijiniți prin fonduri alocate proiectelor depuse în baza Legii nr. 350/2005 privind regimul juridic al finanțărilor nerambursabile din fondurile publice pentru activități non-profit de interes general.

Burse-pentru-elevii-bacauani

Se pare că cei din Primăria Bacău nu cunosc legile în vigoare, reușind astfel performanța deloc surprinzătoare de a le încălca. Conform articolului 28 din Legea Tinerilor (nr. 350/2006):

(1) Consiliile judeţene şi Consiliul general al municipiului Bucureşti, precum şi consiliile locale ale municipiilor reşedinţă de judeţ constituie anual, în cadrul bugetelor proprii, Fondul destinat activităţilor de tineret.

(2) Fondul destinat activităţilor de tineret prevăzut la alin. (1) se utilizează pentru finanţarea activităţii de tineret a structurilor neguvernamentale de utilitate publică, de şi pentru tineret, precum şi a unor activităţi de tineret de interes local, stabilite prin consultarea fundaţiilor judeţene pentru tineret, respectiv a municipiului Bucureşti, precum şi a organizaţiilor neguvernamentale de tineret şi pentru tineret de pe raza unităţii administrativ-teritoriale respective.

Astfel, Consiliul Local Bacău este obligat de Legea nr. 350/2006 să pună la dispoziția ONG-urilor de tineret un fond destinat special activităților de tineret. Nu face acest lucru, deci încalcă legea. Acel fond menționat de ei în răspuns se referă, citez, la activitățile non-profit de interes general. Sper ca în 2015 să ia măsuri. Eu, unul, n-am de gând să stau cu mâinile în sân.

4. Precizarea tuturor strategiilor, programelor și proiectelor prin care Primaria Bacău sprijină tinerii din municipiul Bacău.

Ţineţi-vă bine! Răspunsul oficial: Evenimente adresate tinerilor sunt Gala Învăţământului – programul de acordare a burselor şcolare, Festivalul Arlekin, Zilele Bacăului etc.

De programul de burse şcolare am beneficiat şi eu cât timp am fost la liceu şi cred că este o iniţiativă lăudabilă, chiar dacă anul acesta (şi nu numai) performanţa elevilor este folosită în scopuri electoraleÎn rest, atât? Zilele Bacăului? Cum reuşesc grătarele şi concertele de la Zilele Bacăului să îi dezvolte pe tinerii băcăuani?

gala invatamantului bacauan

Strategie de tineret, nu. Fond de tineret, nu. Evenimente pentru tineri, foarte puţine. Şi ne mai mirăm de ce Bacăul rămâne fără tineret!

Trebuie făcut ceva şi fac acum apel la bloggeri, mass-media, CJE Bacău, Interact, Rotaract, Leo, Cetăţeni Activi pentru Bacău, Fundaţia de Sprijin Comunitar, Liga Studenţească, CPECA şi întreaga societate civilă să punem presiune pe autorităţile locale pentru a schimba starea actuală! Aşa cum ne-am aşezat la aceeaşi masă pentru evenimente faine ca Săptămâna Naţională a Voluntariatului, aşa putem discuta şi despre situaţia tinerilor din Bacău.

Mai jos aveţi răspunsul la cererea mea, semnat de primarul interimar Vasile Tescaru şi secretarul municipiului Nicolae Ovidiu Popovici.

raspuns tineri 544 2001 primaria bacau octombrie 2014

4 comentarii la “Primăria nu are nici strategie, nici fonduri pentru tinerii băcăuani”

  1. Miroi 6 Noiembrie 2014 at 19:52 Permalink

    Dar la Consiliul Judetean ai intrebat?

    • Kristofer 6 Noiembrie 2014 at 19:58 Permalink

      Urmeaza :)

      • Dan 8 Noiembrie 2014 at 16:26 Permalink

        Cand? Dupa alegeri? :)

        • LuK 19 Noiembrie 2014 at 15:13 Permalink

          La consiliul judetean asteapta sa fie arestat seful lui pana sa intrebe… de aia ”urmeaza”. Am citit si eu HCL-ul ca stiam ca studentii nu pot fi subventionati la abonament cu 50%, si scrie acolo ca doar prin fonduri din bugetul Ministerului Educatiei Nationale poate fi acoperita acea diferenta. Si cum buget n-au niciodata pentru elevi/profesori, zic ca era bine sa intrebi si la GUVERN, la celalalt IDOL al tau in viata, Victor Ponta, de ce nu au strategie pentru tineri…Sau pe onorabilul vostru Sef la Municipala PSD sau la TSD ce-o mai fi, deputat Necula sa-l trimiti sa aduca ceva strategii pentru tineri, ca de cand e PSD la guvernare a avut doar STRATEGIA POMENILOR PENTRU PENSIONARI SI AMNISTIERE DE BANI contra voturi. Si era sa uit, SANTAJUL PRIMARILOR pentru a castiga Prezidentialele ”Ponticul”.


Lasa un comentariu la LuK