Marti, 12 Septembrie 2023 | Bacau, Initiative personale | Comenteaza
Am redepus astăzi, la primărie, proiectul care permite accesul tuturor cetățenilor, după programul școlar, pe terenurile de sport amenajate în curțile școlilor din municipiul Bacău. Proiectul pe care l-am inițiat este corelat cu prevederile Legii 8/2023 și clarifică problema pazei, a întreținerii acestor terenuri și a răspunderii pentru diverse comportamente în afara legii care s-ar putea petrece pe terenurile de sport ale unităților de învățământ. Municipalitatea va aloca toate fondurile pentru reparațiile necesare în urma utilizării bazelor sportive, pentru asigurarea pazei umane sau tehnice, urmând ca Poliția Locală să sprijine conducerile unităților de învățământ pentru sancționarea faptelor antisociale. Directorii școlilor vor fi obligați să afișeze programul de acces în funcție de desfășurarea cursurilor astfel încât să permită accesul cel puțin până la ora 21:00 în sezonul cald (aprilie-octombrie), respectiv ora 17:00 în sezonul rece (noiembrie-martie). ❗️ Îi solicit pe această cale primarului să pună cât mai repede acest proiect pe ordinea de zi.Articole recomandate:
Search
Articole Recente
- Ce simt anul acesta de Ziua Națională a României
- Agenda evenimentelor din Bacău (1-3 decembrie 2023)
- Ședința de îndată convocată de primarul Viziteu pentru ascunderea eșecului fondurilor europene, fără cvorum
- Ședința Consiliului Local Bacău din 28 noiembrie 2023 (rezumatul proiectelor)
- Agenda evenimentelor din Bacău (24-26 noiembrie 2023)
Comentarii recente
- Lungu on Ce simt anul acesta de Ziua Națională a României
- Simona on Proiect în consultare publică: terenuri de sport ale școlilor și liceelor deschise pentru toți băcăuanii
- Ionut on Proiect în consultare publică: terenuri de sport ale școlilor și liceelor deschise pentru toți băcăuanii
- Radu on Proiect în consultare publică: terenuri de sport ale școlilor și liceelor deschise pentru toți băcăuanii
- Kristofer on Agenda evenimentelor din Bacău (27-29 octombrie 2023)
- Kross on Agenda evenimentelor din Bacău (27-29 octombrie 2023)
- Kross on Străzi neîncăpătoare pentru mașinile din Bacău. Soluția: transportul alternativ
- jonny anghel on Străzi neîncăpătoare pentru mașinile din Bacău. Soluția: transportul alternativ
- roch on Zilele Bacăului, așa cum le văd eu – propunere de program și activități
- Teo on Zilele Bacăului, așa cum le văd eu – propunere de program și activități