Luni, 2 Decembrie 2013 | Pareri personale, Politica | 2 comentarii
Eu asta cred. Că ziua de 1 Decembrie este o sărbătoare a națiunii noastre, o zi pe care să o marcăm prin a ne distra împreună, o zi în care să-i omagiem pe cei care au luptat pentru unitatea națională, o zi în care să vorbim sincer despre noi, ca popor, să vedem unde ne aflăm și să vedem ce avem de schimbat.
Eu asta nu cred. Ca de 1 Decembrie să strigăm în gura mare că instituțiile statului (Guvern, Președinție, Parlament) nu merită respectate sau că unii sau alții trebuie să demisioneze. E bine să o facem în general, să fim vocali, dar nu de Ziua Națională, când ar trebui să ne dăm mâna unii cu alții, măcar să ne salutăm (da, Traian Băsescu?) și să ne bucurăm împreună că suntem români. Nu numai să arătăm lumii că suntem uniți, ci să fim uniți. Să fie o zi a bucuriei. Trei dintre lucrurile care, cred eu, nu ar fi trebuit să se întâmple ieri: Cred în libertatea expresiei și încurajez astfel de manifestări, însă conchid că ele nu își au locul de Ziua Națională a României. De asemenea, trăiesc cu impresia că nu e deloc ok să duci la secție niște oameni care afișează câteva pancarte prin care își exprimă dezacordul cu privire la exploatarea aurului de la Roșia Montană. A scris Inima Bacăului despre asta. Vă las să îl admirați pe Mihail Neamțu, un politician tânăr și cu discurs, dar care se iluzionează că are 4% în sondaje și sute de mii de simpatizanți, împărțind pliante și strângând semnături fix pe 1 Decembrie, în Piața Unirii.
Search
Articole Recente
- Protestele pentru mediu din Bacău, puse pe harta internațională chiar de Greta Thunberg
- Nu ne îngropați în gunoaie!
- Ședința Consiliului Local Bacău din 29 noiembrie 2019 (rezumatul proiectelor)
- Ce putem face concret astăzi ca să nu mai vedem elevi duși la școală cu căruța – varianta scurtă
- Spaniolii “experimentați” de la FCC promit verzi și uscate la pista Aeroportului Bacău sub garanția cuplului Benea-Șova
Ce scriu pe România Curată
Comentarii recente
- Alin on Nu ne îngropați în gunoaie!
- Kristofer on Cauti vreo melodie de la Radio Deea ?
- Alex on Cauti vreo melodie de la Radio Deea ?
- PHB on Ședința Consiliului Local Bacău din 29 noiembrie 2019 (rezumatul proiectelor)
- claudiu on Nu ne îngropați în gunoaie!
- Kristofer on Cauti vreo melodie de la Radio Deea ?
- RNC on Ce putem face concret astăzi ca să nu mai vedem elevi duși la școală cu căruța – varianta scurtă
- Maria on Cauti vreo melodie de la Radio Deea ?
- adrian on Parcare din bani publici construită de administrația Necula în întâmpinarea clădirii familiei Benea
- Kali on Spaniolii “experimentați” de la FCC promit verzi și uscate la pista Aeroportului Bacău sub garanția cuplului Benea-Șova
Campania cu flyerele de constientizare a fost inceputa de vineri, deci nu a fost ceva specific de 1 decembrie.
Totusi, a fost aplicata la parada, ceea ce mi se pare, asa cum am spus si in titlu, de porc.