Cum a folosit PSD bugetul municipiului Bacău în scop electoral

Marti, 13 Decembrie 2016 | Bacau, Politica | 4 comentarii

Se caută multe explicații pentru victoria categorică a PSD la aceste alegeri parlamentare: seriozitatea acestora în campanie, incompetența liberalilor, organizarea ireproșabilă a activului de partid, așezarea batistei pe țambalul unei considerabile părți din mass-media, lehamitea tinerilor față de actualele partide politice și așa mai departe.

Dar mai importantă a fost, cred eu, mobilizarea miilor de primari și aleși locali ai PSD din țară care au făcut ceea ce fac social-democrații cel mai bine: călare pe buget, au folosit banii tuturor pentru a-și face campanie electorală dându-le multora impresia că dau de la ei. Cel mai bun exemplu: municipiul Bacău, recent câștigat politic de către PSD după 12 ani de administrație liberală.

Culmea, Cosmin Necula a ajuns primar tocmai cu acest mesaj de neprăduire a banului public în interesul partidului mamă. Iată ce declara deputatul Cosmin Necula la sfârșitul lunii ianuarie 2016, când deja era în joc de glezne pentru campania ce urma să vină:

Cei 12 ani de administrație locală Stavarache – PNL, închinați minciunii și devalizării resurselor orașului, sunt încununați în anul de grație 2016 cu un proiect de buget local construit pentru mituirea electoratului și cumpărarea de voturi.

Cum nu sunt singurul băcăuan care a descoperit mari diferențe de abordare (dacă nu și de gândire) între deputatul Cosmin Necula și primarul Cosmin Necula, am să vin cu câteva exemple de folosire a banilor contribuabililor băcăuani de actuala majoritate PSD in Consiliul Local, mânată de noul edil:

1. Majorarea tichetelor semestriale pentru pensionari de la 100 la 130 de lei (adoptată pe 29 noiembrie 2016);
Este o măsură prin care pensionarii băcăuani vor primi în plus 30 de lei pe semestru, adică 60 de lei/an, pentru achiziționarea de alimente de bază. Nici măcar pe asta PSD-iștii băcăuani n-au făcut-o așa cum au promis-o. În campania electorală de la locale, deputatul Cosmin Necula promitea că aceste tichete vor fi majorate la 150 de lei bucata. Nu-i bai, probabil o să o facă în campaniile electorale viitoare.

2. 27.000 de lei pentru organizarea Microrevelionului persoanelor vârstnice (9 decembrie 2016);
Banii au fost alocați la aceeași ședință de pe 29 noiembrie 2016 a Consiliului Local Bacău, iar microrevelionul se pare că a avut loc cu aproape o lună înainte de trecerea în noul an tocmai pentru ca șefimea PSD-istă băcăuană să își facă apariția printre acești pensionari cu doar câteva zile înainte alegerilor parlamentare, așa cum se poate vedea în fotografia de mai jos.

cosmin-necula-brasoveanu-microrevelion-persoane-varstnice

3. Acordarea burselor municipale pentru elevi exact în ultima săptămână a campaniei electorale (8 decembrie)
Fiind în Consiliul de Administrație al CNVA, mai mulți elevi de la Alecsandri m-au contactat zilele trecute pentru a-mi reclama faptul că nu li se pare normal ca bursele să le fie înmânate atât de târziu, la pachet cu un subliminal mesaj electoral din partea liderilor locali ai unui partid politic. Au perfectă dreptate și mă bucur că și-au dat seama singuri de acest gest trist al administrației Necula.

cosmin-necula-burse-elevi-cnva-campanie-2016

Dosarele de burse au fost aprobate încă de la jumătatea lunii noiembrie, iar eu am întrebat când vor fi acordate aceste premii pentru elevii băcăuani încă de la jumătatea lunii octombrie, prin interpelare, în plină ședință a Consiliului Local. E destul de clar faptul că primarul le-a lăsat pe ultima sută de metri pentru a le da o mică tentă electorală.

Toate aceste lucruri se fac pe fondul unui rușinos procent de sub 20% în ceea ce privește realizarea investițiilor planificate în bugetul local pentru anul 2016.

Cu toate astea, PSD este sub scorul partidului în municipiul Bacău și cu mult sub procentele luate la nivel județean.

4 comentarii la “Cum a folosit PSD bugetul municipiului Bacău în scop electoral”

  1. Radu 13 Decembrie 2016 at 16:28 Permalink

    Sa intelegem ca este o ilegalitate?

    • Forza DNA 13 Decembrie 2016 at 17:18 Permalink

      2, stai jos, n-ai inteles nimic!!!

  2. CRIS 14 Decembrie 2016 at 16:10 Permalink

    Cita ipocrizie.Sa te legi de faptul ca au fost votati de populatia mai in virsta cind PL a avut ca vehicol de imagine un batrinel de 80 de ani,cei drept foarte respectabil.Sa spui ca cei in virsta voteaza cu unii de parca votul nu este facut pentru toti cei de peste 18 ani.Cred ca trebuie sa va faceti ordine in gindire pina la alegerile urmatoare ca sa va mai poata vota lumea.


Lasa un comentariu