Referendum de demitere. Etapa locală.

Sambata, 28 Iunie 2014 | Bacau, Politica | 3 comentarii

Așa-i că nu știați că se poate face referendum de demitere nu doar pentru Președintele României, ci și pentru primari? Eu știu chestia asta de la facultate, însă băcăuanii află de ea de la avocatul Vasile Botomei (mai este avocat?), care invită locuitorii orașului să susțină declanșarea procedurii de organizare a referendumului de demitere a primarului Romeo Stavarache.

Propunerea lui Botomei vine după ce Romeo Stavarache a fost reținut de DNA. Edilul băcăuan este acuzat de 5 infracțiuni de luare de mită. Nu știu ce succes va avea acest demers, dar să facem un exercițiu de imaginație și să admitem că 25% din băcăuanii cu drept de vot vor semna această propunere.

Având în vedere că la alegerile locale din 2012 au fost înscrise în listele permanente 163.259 de persoane cu drept de vot, propunerea de demitere a lui Stavarache trebuie să adune nu mai puțin de 40.814 de semnături. Adică 4.000 de pagini. Sau 40 de topuri pline de semnături.

vasile botomei miting aerian

Condițiile de validare a referendumului de demitere a primarului sunt asemănătoare cu cele care se aplică la demiterea președintelui: prezență la vot de 50%+1 (81.629 persoane), iar rezultatul trebuie să arate că cel puțin 50%+1 dintre cei prezenți sunt de acord cu demiterea, deci 40.815 persoane.

Slabe șanse să se întâmple așa ceva. În plus, cred că este destul de devreme să vorbim despre demiterea lui Romeo Stavarache. Sigur, putem discuta pe marginea unei demisii, însă un referendum de demitere din funcție l-ar pune pe primar în postura de victimă perfectă (căci e cale lungă până ca justiția să se pronunțe în dosarul mitei la puterea a cincea – na, i-am găsit nume) și, pe bună dreptate, trebuie să respectăm prezumția de nevinovăție a acestuia.

În schimb, simt nevoia, ca cetățean băcăuan, să știu poziția omului pe care l-am votat și care a fost acuzat de 5 infracțiuni de luare de mită. Polițiștii l-au ținut ascuns pe Romeo Stavarache de camerele de luat vederi, dar el trebuie să vorbească. Să spună ceva. Orice. Altfel, tăcerea poate fi un răspuns.

Fotografia cu Botomei este realizată pe 14 iunie, la Mitingul Aerian, unde l-a întâmpinat pe pilotul de pe MiG-21 cu un fular tricolor. El este locotenent de aviație în rezervă. De-a lungul ultimilor ani, Vasile Botomei a avut numeroase acțiuni și poziții împotriva administrației Stavarache: link 1, link 2.

romeo stavarache investire functie 2012 alegeri

3 comentarii la “Referendum de demitere. Etapa locală.”

  1. Nemos 1 Iulie 2014 at 23:26 Permalink

    Pentru Botomei nu e greu sa adune 40.000 de semnaturi. A facut el asta si cand a candidat la primarie, ce-i drept un sfert, chiar daca toate erau scrise cu manuta lui 😛 ca deh omu-i inventiv. Are si Bacaul clovnul lui. Ca e inmormantare, alegere sau altceva, Botomei e prezent.

  2. Laur 2 Iulie 2014 at 13:53 Permalink

    Din cate stiu dupa 90 de zile de arest preventiv, primarul va fi suspendat din functie iar interimatul va fi asigurat timp de 45 de zile de singurul viceprimar al orasului (nr.Sustac si-a dat demisia si din cate stiu nu a fost nimeni numit in locul sau), abia apoi ar trebui sa inceapa formalitatile de declansare a alegerilor anticipate locale pt. functia de primar, probabil undeva prin luna noiembrie 2014, eu asa stiu,daca gresesc te rog sa ma corectezi Cristi…:))

    • Lucian 8 Iulie 2014 at 08:34 Permalink

      e vorba de 180 de zile conform legii, nu 90, (6 luni in care primarul nu isi poate exercita mandatul). Si alegeri nu cred ca vor mai fi decat in 2016 direct (cand vor fi logale). Exemplu relevant e cazul Clujului, care inainte sa castige Boc in 2012 a stat o gramada de timp in interimat. Se va merge pe interimat si in Bacau, daca Primarul in functie nu isi va castiga libertatea si dreptul de a-si exervita functia de primar in aceste 180 de zile. Deja a castigat de 2 ori impotriva procurorilor DNA, la Curtea de apel Bacau si la ICCJ Bucuresti, dar a facut greseala sa se urce in aceeeasi masina cu ceilalti 2 inculpati si acuma il fac praf procurorii ca e dreptul lor. Dar nu cred ca se va pune problema alegerilor interimare, nici nu e cine stie ce castig pentru vreun candidat sa fie primar 1 an jumate. Proiectele din acest moment merg pana la sfarsitul lui 2015 cu orice alt viceprimar in functia de primar, samd.


Lasa un comentariu