Joi, 8 Decembrie 2022 | Bacau | 2 comentarii
Anul acesta, de Moș Crăciun orașul nostru poate primi un regulament pentru spațiile verzi și un set de măsuri pentru conservarea și dezvoltarea acestor suprafețe de care avem multă nevoie în municipiul Bacău, după mulți ani de zile în care verdele a tot pierdut teren (la propriu, pe cifre!). Totul depinde de două momente: ca primarul să își îndeplinească obligația de a-l pune pe ordinea de zi a ședinței ordinare din decembrie, iar apoi de votul colegilor din Consiliul Local.Îi invit public să ne asumăm împreună un moment zero în domeniul spațiilor verzi și să adoptăm o politică foarte clară, cu reguli stricte și cu măsuri concrete care ne vor duce până în 2030 la minimul necesar de 26 mp de spațiu verde pe cap de locuitor. Am inițiat proiectul în vară, a trecut în două rânduri de sita compartimentelor interne (Spații verzi, Patrimoniu, Direcția juridică, Poliția locală, Urbanism, Secretar general), l-am modificat în urma zecilor de recomandări primite, ulterior a fost blocat prin primărie, după care în ultimele săptămâni a ajuns în procedura de transparență decizională, iar acum este gata de aprobare. S-a lucrat mult la acest regulament și acum nu mă refer doar la persoanele din cabinetul meu, ci și la funcționarii care au analizat și comentat zecile de pagini care îl compun, la organizațiile și cetățenii care m-au inspirat cu ideile lor, la asociațiile de proprietari care și-au manifestat interesul pentru gestionarea prin protocol a spațiilor verzi din cartierele lor etc. Tuturor le mulțumesc pentru eforturi!Articole recomandate:
Search
Articole Recente
- Start înverzirii Bacăului! Consiliul Local a aprobat regulamentul spațiilor verzi la care am lucrat în ultimele luni
- Ședința Consiliului Local Bacău din 31 ianuarie 2023 (rezumatul proiectelor)
- Amendament de 42,2 milioane de lei aprobat pentru un buget local al responsabilității
- Ședința Consiliului Local Bacău din 26 ianuarie 2023 (rezumatul proiectelor)
- Ședința Consiliului Local Bacău din 17 ianuarie 2023 (rezumatul proiectelor)
Comentarii recente
- Kristofer on Ședința Consiliului Local Bacău din 17 ianuarie 2023 (rezumatul proiectelor)
- Otily on Ședința Consiliului Local Bacău din 17 ianuarie 2023 (rezumatul proiectelor)
- Croxx on DNA Bacău intră cu trimiteri în judecată în neregulile de la Taxe și Impozite Locale
- Kristofer on Regulamentul pentru spațiile verzi, cadoul de Moș Crăciun din partea Consiliului Local?
- Bogdan on Regulamentul pentru spațiile verzi, cadoul de Moș Crăciun din partea Consiliului Local?
- Tudor P. on Somație pentru edilul Bacăului: să nu mai țină pe loc reglementarea și dezvoltarea spațiilor verzi!
- Ifrim on Ședința Consiliului Local Bacău din 31 octombrie 2022 (rezumatul proiectelor)
- George on Ședința Consiliului Local Bacău din 31 octombrie 2022 (rezumatul proiectelor)
- Robert on Primul heliport din municipiul Bacău a fost inaugurat astăzi la Spitalul Județean
- Alinuuu on După doi ani în care s-a uitat la ea, o.s.p. Viziteu vrea 1 milion de euro ca să consolideze Groapa polivalentă
Cine ar fi crezut
Ce anume?