Joi, 14 August 2014 | Pareri personale | 1 comentariu
Chiar dacă mulți nu recunoaștem, prima impresie contează. O spun și cercetătorii, care subliniază că oamenii își fac de obicei o impresie corectă despre ceilalți la prima vedere. Așadar, trebuie să avem mare grijă de reputația noastră. Eu nu sunt genul care judecă la prima vedere, dar eu mă simt catalogat la primul contact cu o persoană străină și am grijă ca acest prim contact să fie agreabil. Acum nu vă imaginați că port mereu cămașă pentru că țin la reputația mea. Nici vorbă. În cămașă mă simt eu bine. În schimb, am grijă de reputația pe care o am printre vecini. Asta cu scopul ca, atunci când dau petreceri sau fac orice gen de gălăgie, să fiu iertat ușor. Asta e, s-a întâmplat o dată. E e băiat bun de obicei și acum îl iert. Tried & tested. Oare cum e să pleci la mare și, pe timpul vacanței, vecinii să audă în apartament sunete de parcă ai dat cea mai tare petrecere? Mă rog, doar tu să știi că ce se aude sunt sunete înregistrate și nu efecte ale realității. Asta dacă nu dați cheia unei găști de adolescenți puși pe fapte mari. E posibil și ușor acum, grație aplicației Reputador, lansată de cei doi tineri din noua campanie la Cartela Vodafone. Disponibilă atât pentru iOS, cât și pentru Android, aplicația ne oferă posibilitatea să controlăm de la distanță ce sunete emite calculatorul de acasă. Vă puteți stresa sau, de ce nu, impresiona vecinii cu sunete de petrecere, sexy sau high life, înregistrate de Ovidiu și Mihai. Primul e vlogger, al doilea e student la Politehnică și împreună au dezvoltat Reputador, pentru a o impresiona pe vecina de vizavi. Acum înțeleg de ce au realizat aplicația cu cele trei seturi de sunete. Fetele vor să petreacă, au chef și de high life și au nevoie, desigur, și de dragoste. Reputador, momeala perfectă. După ce o agață pe vecină și-i iau numărul de telefon, au toate șansele să își mărească numărul de MB disponibili. Vorbești, Dublu net primești!
Eu, unul, găsesc utilă aplicația celor de la Vodafone și din alt punct de vedere. Nu vi s-a întâmplat ca părinții să vă bată la cap cu faptul că nu trebuie să spuneți nimănui că ei sunt plecați de acasă? Mie da, în copilărie. Cică treaba asta ar încuraja vecinii și răufăcătorii din cartier și nu numai să organizeze o spargere. Pueril, știu. Mulți practică treaba asta când pleacă de acasă. Mă refer la aranjarea locuinței astfel încât să ofere impresia că în permanență e cineva acasă. Reputador se potrivește de minune pentru asta. Lași calculatorul deschis, deschizi aplicația și, în funcție de chef, simulezi o activitate. Vrei să pară că dai bairam? Nicio problemă: party time. Vrei să terorizezi cuplurile certate sau pe cei care țin post în adevăratul sens al cuvântului? Sexy time! Dacă vă place aplicația dezvoltată de Ovidiu și Mihai, intrați și pe YouTube, unde aceștia povestesc mai multe despre aplicație.
Search
Articole Recente
- Ședința Consiliului Local Bacău din 26 februarie 2021 (rezumatul proiectelor)
- Planul de Mobilitate merge mai departe cu două proiecte semnate astăzi de primarul Bacăului
- Concursuri pentru posturi în Primăria Bacău: peisagist și dispeceri
- Audiențe din izolare
- Luptă continuă și contratimp pentru repararea mobilierului urban
Comentarii recente
- Petre on Luptă continuă și contratimp pentru repararea mobilierului urban
- Kros on Ce mai coacem în birourile primăriei: 7 regulamente pe care le avem în lucru
- Kros on Ședința Consiliului Local Bacău din 28 ianuarie 2021 (rezumatul proiectelor)
- Radu on Ce mai coacem în birourile primăriei: 7 regulamente pe care le avem în lucru
- Gabriel Gabor on Schimbarea nu e ușoară și pe alocuri doare, dar ține de noi toți să avem un oraș din ce în ce frumos!
- Sorina on Schimbarea nu e ușoară și pe alocuri doare, dar ține de noi toți să avem un oraș din ce în ce frumos!
- Stan on Schimbarea nu e ușoară și pe alocuri doare, dar ține de noi toți să avem un oraș din ce în ce frumos!
- Q on Reparații curente la iluminatul public din Bacău
- Kristofer on 2021. Play!
- Petcu Constantin on 2021. Play!
Aplicatia pare drăguţă, eu i-aş pune şi sunet de aspirator, latrat, mieunat, apa curgând etc.
O mică observaţie pentru tine: tu de ce crezi că doar unele case sunt sparte şi rar se întâmplă să fie nimeriti proprietarii acasă? n-ai citit despre tepe date celor cu vecini plecati în vacanţă?