“Revoluția fiscală” lasă bugetul Bacăului fără 10 milioane de euro

Miercuri, 15 Noiembrie 2017 | Bacau, stiri | 7 comentarii

Zilele trecute, Guvernul Tudose al coaliției PSD-ALDE a adoptat o ordonanță de urgență (OUG 79/2017) prin care a modificat Codul Fiscal. S-a discutat foarte mult despre trecerea contribuțiilor de la angajat la angajator, însă prea puțin despre felul în care aceste modificări, deloc previzibile și fundamentate prin diverse studii de impact, afectează comunitățile locale.

În ceea ce privește impozitul pe venit, ordonanța îl reduce de la 16% la 10%, lucru care la prima vedere pare pozitiv. Totuși, eu tratez această schimbare și din perspectiva unui ales local pe care îl interesează bugetul local în sensul de resurse disponibile pentru cheltuieli și investiții publice.

Trebuie să știți că o mare parte din banii care sunt colectați într-un județ, într-un oraș, într-o comună din impozitul pe venit se întorc înapoi în bugetul local printr-un algoritm stabilit de Legea finanțelor publice locale. De exemplu, aproape o treime din bugetul anual al municipiului Bacău este constituit din aceste cote defalcate din impozitul pe venit, adică 126.190.860 lei (conform bugetului aprobat și rectificat la zi). Bugetul local din 2017 este estimat în acest moment la 411.145.550 lei. Aceste fonduri din impozitul pe venit sunt folosite în special pentru investiții, subvențiile acordate la nivel local, curățenie, modernizarea școlilor și asigurarea altor servicii publice locale.

După ce OUG 79/2017 va produce efecte, aproape 40% sumele pe care municipalitatea le are la dispoziție din acest impozit se vor evapora din cauză că guvernul încă nu s-a gândit la un mecanism de compensare. Conform sfântului program de guvernare aprobat în Parlament, guvernanții trebuiau să modifice și Legea finanțelor publice locale astfel încât să decidă creșterea cotelor defalcate din impozitul pe venit către autoritățile locale, de la 71,5% la 100% și a masei impozabile prin includerea impozitului din pensii. Am citat din programul pe care toată ziulica îl vedeți pe buzele și sub mustața lui Dragnea. Dacă acea cotă ar fi majorată la 100%, tot ce s-ar colecta în Bacău din impozitul pe venit ar rămâne aici.

După calculele mele, bugetul public al Bacăului va fi secătuit anul viitor de vreo 47-48 de milioane de lei (peste 10.000.000 euro). Asta înseamnă că bugetul local va cunoaște o scădere de circa 11,5% pentru că dragii noștri guvernanți s-au gândit că în continuare este ok să rețină acești bani la nivel central în loc să îi lase acolo unde au fost colectați.

Uite așa, comunitățile locale performante sunt penalizate, iar primarii vor depinde într-o măsură și mai mare de șmecherii de la București care pregătesc un mecanism de compensare despre care încă nu există detalii. În loc să facem pași spre descentralizare și o mai mare independență a comunităților locale față de centru (mai ales financiară și administrativă), dăm înapoi.

Câțiva primari de mari orașe de la PSD au ieșit public să tragă un semnal de alarmă (Chirica la Iași, Firea la București), însă Cosmin Necula, edilul Bacăului, tace mâlc. Înțelegând că nu se pricepe prea mult la administrație și finanțe publice locale, i-am făcut eu calculele. Pentru că acum le are, sper să reacționeze. Poziția ghiocelului îl va costa mult în speța de față pentru că se va trezi cu o gaură de vreo 10-11-12% în buget.

benea dragnea necula

7 comentarii la ““Revoluția fiscală” lasă bugetul Bacăului fără 10 milioane de euro”

  1. Indianul 15 Noiembrie 2017 at 14:19 Permalink

    daca Benea e ghiocel fata de Dragnea, crezi ca Necula poate fi altfel? Sa fim seriosi!

  2. Kros 15 Noiembrie 2017 at 16:26 Permalink

    Nu inteleg.Lasa doar Bacaul? Se aduna mai multi bani la centru? Scade si acolo la centru?

  3. Dan 15 Noiembrie 2017 at 17:09 Permalink

    Nu-i problema ……marim impozitele locale cu 40% si ies banii …..toata lumea fericita

  4. tipras 16 Noiembrie 2017 at 07:14 Permalink

    Aceste fonduri din impozitul pe venit sunt folosite în special pentru investiții, subvențiile acordate la nivel local, curățenie, modernizarea școlilor și asigurarea altor servicii publice locale.

    Deci ?

  5. Kros 16 Noiembrie 2017 at 12:15 Permalink

    Dar daca aceasta ,,revolutie fiscal” va duce cu adevarat la reformarea statului? Daca scade bugetul primariei cu zece milioane euro.Primaria va trebui sa se reformeze.Nu o va face,va trebui sa se descurce.Va creste taxele? Va trebui sa plece partidul de la conducere.Cred ca este un moment foarte bun pentru reducerea de personal din primarii pentru ca in aceasta perioada economia poate sa-i absoarba fara problem.Nu ramane nici unul fara servici.
    Daca verifici primaria Bacau si primariile din comunele din jurul Bacaului veti constata ca sint sute de personae care se calca in picioare.Multe posture pot fi usor informatizate si salariatul poate pleca in mediul privat.
    Cei in masura pot face o Ancheta in acest sens si o sa-mi dea dreptate.

    • tipras 16 Noiembrie 2017 at 19:09 Permalink

      Adica ce ma , doamna de la primarie sa mearga la caserie la Lidl ? Tar fi rusine la obraz. Pai si cu termosul de cafea c’è face , cui il lasa.
      Bai baiatule ia vezi , e totusi doamna di la primarie.

  6. Stan 17 Noiembrie 2017 at 17:48 Permalink

    Vi se pare ca acum cu acei bani in plus primaria Bacau a avut realizari? Grija lor principala este ca fara acei bani nu stiu cum isi vor lua salariile pe care cu nesimtire si fara merit si le-au marit.
    Chiar si cu acei bani si chiar si cu altii in plus orasul se duce de rapa cu acesti functionari delasatori si avand principala grija buzunarul lor.
    Cred ca au si in fisa postului numai bunastarea personala


Lasa un comentariu