Salon auto regional la Bacău, între 16 și 19 mai

Sambata, 11 Mai 2013 | Bacau | Comenteaza

Centrul de Afaceri și Expoziții “Mircea Cancicov” Bacău organizează, la sfârșitul săptămânii viitoare, Salonul Auto Regional, un eveniment care va transforma Bacăul în capitala automobilistică a Moldovei.

Sunt așteptați producători, importatori și distribuitori de autovehicule, piese de schimb, accesorii, tuning, echipamente de service auto, companii de leasing, asigurări, etc.

De asemenea, în incinta CAEx vă așteaptă mașini pentru test drive, femei frumoase, jocuri pe consolă, o zonă de lounge, vedete și multe alte surprize. Cireașa de pe tort este Nicoleta Luciu, care va fi prezentă sâmbătă, 18 mai 2013, începând cu ora 12:00, la standul Mitsubishi. Vizitatorii vor primi autografe și vor avea ocazia să se fotografize cu Nicoleta.

Până joia viitoare, când se deschid porțile Salonului Auto Regional Moldova 2013, vă invit să aruncați o privire pe fotografiile de la edițiile din anii trecuți:

Urmează o perioada plină pentru pasionații auto și moto din Bacău. La sfârșitul lunii mai se vor desfășura Cupa X-Cape Bacău 2013 și Motor Bikers Party 2013, două evenimente simultane ce vor avea loc tot în incinta Centrului de Afaceri și Expoziții.

Divanul AdBlog, asociația bloggerilor, este partener media al Salonului Auto. Program de vizitare: de joi până duminică, între 10:00 și 18:00.

salon auto regional moldova 2013

Lasa un comentariu