Secția 2 de poliție se mută în centrul Bacăului

Luni, 20 Martie 2017 | Bacau, stiri | 5 comentarii

Prima interpelare a parlamentarilor băcăuani din noua legislatura i-a aparținut deputatului Lucian Daniel Stanciu Viziteu de la USR, acesta adresându-i o întrebare ministrului Afacerilor Interne, Carmen Dan, cu privire la starea deosebit de precară a imobilui de pe str. Oituz nr. 29 unde își desfășoară activitatea Secția 2 de poliție.

La aproape o lună de zile de la formularea interpelării, ministrul Carmen Dan i-a răspuns deputatului băcăuan, iar veștile sunt bune: în urma demersurilor efectuate la nivelul IPJ Bacău, a fost identificat un imobil, situat pe strada Nicolae Bălcescu nr. 5, având o suprafață de 524 mp și un teren (cotă indiviză) de 58,13 mp, aflat în administrarea Autorității pentru Administrarea Activelor Statului. Această instituție este de acord cu transmiterea imobilului în administrarea MAI, respectiv IPJ Bacău, în acest sens fiind deja inițiat un proiect de hotărâre de guvern care se află în procedură interinstituțională.

După adoptarea hotărârii de guvern, va fi încheiat un protocol de predare-primire, iar polițiștii se vor putea muta din căsuța de pe str. Oituz nr. 29 în blocul din str. Nicolae Bălcescu nr. 5 (lângă magazinul Luceafărul).

La discuțiile pe buget, deputatul Viziteu a formulat un amendament privind alocarea a 600.000 de lei pentru renovarea imobilului în care funcționează acum Secția 2 de poliție, dar acesta a fost respins în comisii pe motiv că existau deja în proiectul de buget niște bani pentru renovarea și finalizarea unor sedii de poliție, dar lista era… secretă. Nu s-a lăsat, a depus interpelare, iar lucrurile iată că s-au mișcat. Good job! :)

str. Nicolae Balcescu 5 bacau
foto: Google Street View

5 comentarii la “Secția 2 de poliție se mută în centrul Bacăului”

  1. Cristi 20 Martie 2017 at 17:22 Permalink

    De bine de rău acolo, pe Oituz, aveau parcare, dar aici habar n-am unde o să lase mașinile. Dar bine, nu e problemă, că doar sunt la câteva sute de metri de Buena Vista unde este o parcare foarte mare.

  2. tipras 21 Martie 2017 at 15:21 Permalink

    Ia vezi tu in vechiul sediu , parcare si cladiriile alea din fundal lasate in paragina ..ce va creste prin primavara 2018….

    • Kristofer 21 Martie 2017 at 15:22 Permalink

      Un zvon am auzit și eu, dar încă cercetez. :)
      Știi mai multe?

      • tipras 22 Martie 2017 at 22:28 Permalink

        Eu stiu , dar iti spun cand afli tu..

        • Alex 23 Martie 2017 at 12:33 Permalink

          Atunci spune-mi mie :))


Lasa un comentariu