Ședința Consiliului Local Bacău din 28 februarie 2020 (rezumatul proiectelor)

Mâine, începând cu ora 10:00, sala de ședințe de la Centrul de Afaceri și Expoziții găzduiește cea de-a doua întrunire a Consiliului Local al municipiului Bacău de luna aceasta.

Pe ordinea de zi sunt incluse 28 de proiecte, dar și câteva subiecte la rubrica diverse care vor stârni ample discuții, mai ales dacă ne referim la situația de la CSM Bacău, unde planează suspiciuni de abuzuri financiare la adresa sportivilor, sau la intenția companiei Agricola de a-și dubla capacitatea de producție la abatorul din Gherăiești care și-așa e deja destul de poluant nu doar față de vecini, ci de toată populația Bacăului care locuiește în nordul orașului.

Ca de obicei, am analizat proiectele și le-am rezumat astfel încât să vă vină ușor să aflați ce urmează să se decidă în plenul consiliului.

  • 01. Diverse:

– a) neregulile de la CSM Bacău care îi afectează pe sportivii de acolo;
– b) extinderea abatorului Agricola din cartierul Gherăiești;

ioan bejan raport stare crab consiliul local bacau

  • 02. premierea unor sportivi de la Sport Club Municipal Bacău (Eric Tudor și Dumitru Vicol) și a antrenorului acestora (Relu Auraș) pentru performanțe deosebite obținute la Campionatele Naționale de Seniori, Iași 2020. 2.400 de lei fiecare premiu;
  • 03. alocarea a 5.500 lei către Asociația „Speranța Bunicilor” pentru realizarea în comun a unui eveniment de 8 Martie;
  • 04. concesionarea directă a unei suprafețe de 20,52 mp în str. I.L. Caragiale nr. 13 pentru realizarea unei rampe de acces pentru persoanele cu handicap locomotor;
  • 05. aprobarea Planului Urbanistic Zonal pentru schimbarea funcțiunii pentru suprafața de 1.103 mp și realizarea lucrărilor de construirea unui imobil S+P+8E+9R pe str. Șoimului de către Conbac SA;

Un proiect abuziv, care face viața mai grea pentru sute de cetățeni care locuiesc în zonă și care nu va primi votul meu. Argumentele le veți auzi la ședință.

  • 06. aprobarea Planului Urbanistic Zonal (PUZ) pentru ridicarea interdicției de construire pentru suprafața de 1.418 din Bulevardul Vasile Pârvan nr. 29 și realizarea lucrărilor pentru un centru rezidențial pentru persoane vârstnice și extindere cu restaurant, beneficiari fiind Cucoranu Marinel și Cucoranu Paula;
  • 07. aprobarea prelungirii duratei prevazută în contractul de concesionare nr. 5625 din 06.03.1995, încheiat cu Isvoranu Dumitru, pentru terenul de 45 mp din str. Lucrețiu Pătrășcanu nr. 2, unde există un spațiu de prestări servicii (tehnică dentară);
  • 08. transmiterea dreptului de concesiune prevăzut în unele contracte de concesionare;
  • 09. aprobarea concesionarii directe a unor suprafete de teren ce reprezinta cota indiviza aferenta imobilelor din Str. Izvoare (Habitat);
  • 10. alocarea de la bugetul local a sumei de 7.688 către Asociația Județeană de Judo Bacău în vederea realizării în comun a Etapei de Euroregiune și a Turneului Internațional “Cupa Mărțișorul” – judo, ediția a XXXXII-a, pe 29 februarie 2020;
  • 11. emiterea acordului solicitat de către SC ND Ellooquent Development SRL, proprietară asupra terenului situat în Bacău, str. Banca Națională, nr. 6, în vederea executării lucrărilor de construire bloc de locuințe colective D+P+6E cu spații comerciale la parter, din vecinătatea Colegiului Național ”Gheorghe Vrânceanu”, domeniul public al municipiului Bacău;
  • 12. alocarea a 190.000 lei pentru realizarea evenimentului „Acorduri de primăvară” în data de 8 martie 2020;
  • 13. modificarea Anexei 1 la HCL nr. 391/2003 prin care s-a reglementat transportul public local prin devierea traseului numărului 18 astfel încât autobuzele să oprească într-o stație amplasată la Aeroportul Internațional;
  • 14. darea în folosință gratuită către Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități “Sf. Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir”, reprezentată de Marius Apostol, a unui birou din Incubatorul de afaceri situat în incinta Centrului de Afaceri și Expoziții, pe o perioadă de 10 ani;
  • 15. darea în folosință gratuită către Parohia Romano-Catolica „Sf. Francisc de Assisi” a terenului de 1298,12 mp din str. Înfrățirii nr. 2;
  • 16. mandatarea împuterniciților în Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) a Societății de Servicii Publice Municipale Bacău SA în vederea negocierii și aprobării indicatorilor financiari și nefinanciari din planul de administrare;
  • 17. acordarea acceptului de înființare pentru consorțiul Sanity;
  • 18. schimbarea destinației unei părți a cantinei Liceului Tehnologic Dumitru Mangeron în depozit de manuale;
  • 19. modificarea și completarea HCL nr. 430/ 2011 prin care s-a aprobat includerea bunurilor de retur rezultate în urma implementării Măsurii ISPA nr. 2002/RO/16/P/PE/018 în inventarul domeniului public al municipiului Bacău şi darea acestora în administrarea şi exploatarea SC Compania Regională de Apă Bacău SA;
  • 20. aprobarea Organigramei şi a Statului de Funcţii ale Centrului Bugetar Creşe Bacău;
  • 21. modificarea HCL nr. 142/19.04.2019 prin care s-a aprobat Organigrama și Statul de Funcții ale Poliției Locale a Municipiului Bacău;
  • 22.  aprobarea listei nominale cu persoanele și familiile din municipiul Bacău care vor primi repartiție pentru locuințele sociale sau din fondul locativ de stat;
  • 23. aprobarea listei privind solicitanţii care au acces la locuinţe pentru tineri destinate închirierii;
  • 24. modificarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Bacău nr.246/03.12.2015 prin care s-a aprobat majorarea plafonului veniturilor cumulate din pensii până la care pensionarii din municipiul Bacău beneficiază de un sprijin material constând în tichete valorice;
  • 25. aprobarea dreptului de uz, de servitute și de servitute legală către Delgaz Grid S.A. asupra unor suprafeţe de teren situate în Bacău;
  • 26. aprobarea Normei interne privind procedura simplificată proprie pentru achizițiile publice de servicii sociale și alte servicii specifice prevăzute în anexa nr.2 din Legea nr.98/2016 privind achizițiile publice;
  • 27. diverse: discutarea raportului privind activitatea asistenților personali ai persoanelor cu handicap;
  • 27A. aprobarea Planului Urbanistic Zonal (PUZ) pentru construirea pensiunii urbane Esthetique Beauty Center SRL pe str. Nicolae Titulescu nr. 9;
  • 27B. alocarea a 26.400 lei și punerea la dispoziție a Bazinului de Înot către Federația Română de Natație pentru realizarea în comun a unor evenimente sportive în anul 2020 (campionate naționale și etape regionale);

Campionatul-National-de-inot-Juniori-la-Bazinul-de-Inot-Bacau

  • 27C. soluționarea plângerilor formulate de Poliția Locală și Sindicatul Independent al Salariaților din cadrul Primăriei Bacău cu privire la diminuarea bugetului Poliției Locale cu suma de 4,3 milioane odată cu aprobarea bugetului local pe anul 2020.

Documentația completă pentru toate proiectele de hotărâre o găsiți aici, în Monitorul Oficial Local. Vă reamintesc că întâlnirile Consiliului Local sunt publice și au loc la Centrul de Afaceri și Expoziții. Mai precis, în a doua clădire de la dreapta la stânga, la etajul 1. Repet, absolut toate ședințele sunt publice și deschise cetățenilor.

Ne vedem la ședință!

5 thoughts on “Ședința Consiliului Local Bacău din 28 februarie 2020 (rezumatul proiectelor)

  1. Va rog sa votati impotriva tuturor proiectelor de construire care duc la aglomerarea si poluarea zonei centrale prin constructii multifamiliale cu inaltimi ce depasesc normele si fara spatii verzi, parcari, etc.
    De asemenea, si impotriva extinderii/construirii in zona urbana a activitatilor productive,depozitare, etc.(ex. Agricola in Gheraiesti).

  2. Nu ar fi nevoie de o versiune de mobil pentru site? Bănui că majoritatea vizitelor sunt de pe smartphone.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *