Joi, 28 Martie 2019 | Bacau | 1 comentariu
Vineri vă aștept la Centrul de Afaceri și Expoziții, unde, începând cu ora 9:00, va avea loc următoarea ședință a Consiliului Local Bacău. Cuprinde 28 de proiecte de hotărâre, iar printre ele regăsim demiterea viceprimarului Ștefan, un bloc propus total aiurea sub geamurile oamenilor, o mulțime de asocieri directe (festivismul continuă), dar și câteva investiții pe care am de gând să le susțin dar cu o serie de amendamente. Așa cum v-am obișnuit, vă invit să alocați câteva minute ca să parcurgeți și să fiți la curent cu deciziile care vor fi luate (sau nu) în numele vostru, ca cetățeni ai orașului, și, mai ales, cu și pe banii dumneavoastră. Dacă tot rad actualele spații și pe locul acestora va fi ridicată o construcție nouă, nu înțeleg de ce administrația nu s-a gândit ca în subteran să amenajeze o parcare subterană, mai ales că cererea de locuri de parcare este critică în zona Pieții Centrale, așa cum arată Politica de parcări a municipiului, aprobată de curând în Consiliul Local. Știu, ar costa mai mult, dar ar merita! Indiferent de jocurile politice subterane care se fac la această oră, eu rămân consecvent și îmi mențin poziția exprimată de la bun început: Dragoș Ștefan merită să plece din funcție, la fel ca toată administrația lui Cosmin Necula. Documentațiile complete ale proiectelor de hotărâre le găsiți aici. Vă reamintesc că întâlnirile Consiliului Local sunt publice și au loc la Centrul de Afaceri și Expoziții. Mai precis, în a doua clădire de la dreapta la stânga, la etajul 1. Repet, absolut toate ședințele sunt publice și deschise cetățenilor.
Articole recomandate:
Search
Articole Recente
- Ședința Consiliului Local Bacău din 26 februarie 2021 (rezumatul proiectelor)
- Planul de Mobilitate merge mai departe cu două proiecte semnate astăzi de primarul Bacăului
- Concursuri pentru posturi în Primăria Bacău: peisagist și dispeceri
- Audiențe din izolare
- Luptă continuă și contratimp pentru repararea mobilierului urban
Comentarii recente
- George on Ședința Consiliului Local Bacău din 26 februarie 2021 (rezumatul proiectelor)
- George on Ședința Consiliului Local Bacău din 26 februarie 2021 (rezumatul proiectelor)
- M on Ședința Consiliului Local Bacău din 26 februarie 2021 (rezumatul proiectelor)
- stan on Ședința Consiliului Local Bacău din 26 februarie 2021 (rezumatul proiectelor)
- Tudorel Negreanu on Ședința Consiliului Local Bacău din 26 februarie 2021 (rezumatul proiectelor)
- John on Planul de Mobilitate merge mai departe cu două proiecte semnate astăzi de primarul Bacăului
- Petre on Luptă continuă și contratimp pentru repararea mobilierului urban
- Kros on Ce mai coacem în birourile primăriei: 7 regulamente pe care le avem în lucru
- Kros on Ședința Consiliului Local Bacău din 28 ianuarie 2021 (rezumatul proiectelor)
- Radu on Ce mai coacem în birourile primăriei: 7 regulamente pe care le avem în lucru
Super!