Ședința online a Consiliului Local Bacău din 19 august 2020 (rezumatul proiectelor)

Miercuri, 19 August 2020 | Bacau, stiri | Comenteaza

O ședință extraordinară a Consiliului Local Bacău va fi organizată astăzi, începând cu ora 10:00, prin intermediul Skype, ordinea de zi fiind dominată de ultimele 3 proiecte de mobilitate urbană ce vor fi realizate pe fonduri europene în baza Planului de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) pentru care fac demersuri încă din 2015.

Mă bucur că aceste proiecte au ajuns la maturitate și că sunt gata de implementare, dar nu pot să nu remarc întârzierea cu care administrația Necula le-a pus pe hârtie. A durat 3 ani de la finalizarea și adoptarea PMUD până ca aceste proiecte să intre la votul final în Consiliul Local Bacău.

În rest, vom vota bugetul pentru pădurile pe care municipalitatea le deține în comunele Tamași și Gioseni, dar și modificarea denumirii Colegiului N.V. Karpen.

  • 1. aprobarea proiectului pe fonduri europene și a cheltuielilor pentru reamenajarea străzii Prieteniei din cartierul Miorița pe modelul zonă rezidențială (home-zone), cu valoarea de 9,58 milioane lei, contribuția municipiului fiind  de doar 2%;
  • 2. aprobarea documentației tehnico-economice (faza SF) pentru reamenajarea străzii Prieteniei din cartierul Miorița pe modelul zonă rezidențială (home-zone), dar documentația nu a fost atașată la proiectul de hotărâre propus;
  • 3. aprobarea proiectului pe fonduri europene pentru realizarea coridorului pentru deplasări nemotoriozate Centru – Șerbănești, în valoare de 30,4 milioane lei (0,6 milioane fiind contribuția municipiului Bacău);
  • 4. aprobarea documentației tehnico-economice (faza SF) pentru realizarea coridorului pentru deplasări nemotorizate Centru – Șerbănești: statuia lui Ștefan cel Mare – Autogară – pod Șerbănești – Calea Tecuciului – sens giratoriu Petrom – Calea Romanului – ieșirea din oraș + Calea Bârladului. Total traseu: 6,57 km.
  • 5. aprobarea proiectului pe fonduri europene pentru realizarea traseului pentru biciclete semicircular Mioriței, valoarea fiind de 4,92 milioane lei (98 mii lei cofinanțare UATM Bacău);
  • 6. aprobarea documentației tehnico-economice (faza SF) pentru realizarea traseului pentru biciclete semicircular Mioriței: Gara Bacău – str. Mioriției – str. Vadu Bistriței – sens giratoru Autogară. Total traseu: 2,93 km.
  • 7. aprobarea bugetului fondului forestier al municipiului Bacău pentru cele 325 de ha pe care le deținem pe raza comunelor Tamași și Gioseni: 70.000 lei venituri, 68 de mii cheltuieli;
  • 8. modificarea denumirii Colegiului Tehnic de Comunicații N.V. Karpen în Colegiul N.V. Karpen, având în vedere faptul că numele instituției de învățământ trebuie să reflecte nivelul cel mai înalt de școlarizare din unitatea respectivă.

Documentația completă pentru toate proiectele de hotărâre o găsiți aici, în Monitorul Oficial Local.

Lasa un comentariu