Luni, 30 Martie 2015 | Studenti | 2 comentarii
Săptămâna trecută, mai exact marți, 24 martie 2015, am participat, în calitate de student reprezentant, la ședința Senatului Universității “Nicolae Titulescu” din București. Deoarece mi se pare normal ca cei care m-au ales să știe ce se discută și se hotărăște în forul decizional al universității (nu cum se întâmplă pe la alții), public de la fiecare întâlnire de acest tip la care particip toate chestiunile de pe ordinea de zi. Am primit un vot din partea colegilor mei și e dreptul lor să cunoască ce fac în numele acestora în Senatul Universitar. Ce s-a hotărât/discutat la ședința Senatului Universitar din 24 martie 2015: Venituri: 15,5 milioane lei (din care 12,8 milioane din taxe școlare; 2 milioane din taxele de cazare; 150 de mii din cercetare etc.) Facultatea de Drept: 53% ZI; 45% ID; 68% master; Procentele includ numai integraliștii. Absenții și cei care au cel puțin o singură restanță sunt luați în evidență ca studenți care nu au promovat sesiunea de iarnă. Ședința a fost condusă de conf.univ.dr. Vasile Nemeș (președintele Senatului), completat la prezidiu de prof.univ.dr. Ion Neagu (președintele Consiliului de Administrație), prof.univ.dr. Gabriel Boroi (rector), conf.univ.dr. Mircea Damaschin (prorector) și Cristina Tudor (secretar șef Universitate).
Cheltuieli: 14,3 milioane lei (74,2% pe salarii)
Investiții realizate: ascensor universitate.
Capacitatea de cazare: 450 de paturi.
Facultatea de Științe Economice: 36% ZI; 35% ID; 51% master;
Facultatea de Științe Sociale și Administrative: 33% ZI; 57% ID; 73% master.
Articole recomandate:
Search
Articole Recente
- Ședința Consiliului Local Bacău din 26 februarie 2021 (rezumatul proiectelor)
- Planul de Mobilitate merge mai departe cu două proiecte semnate astăzi de primarul Bacăului
- Concursuri pentru posturi în Primăria Bacău: peisagist și dispeceri
- Audiențe din izolare
- Luptă continuă și contratimp pentru repararea mobilierului urban
Comentarii recente
- George on Ședința Consiliului Local Bacău din 26 februarie 2021 (rezumatul proiectelor)
- George on Ședința Consiliului Local Bacău din 26 februarie 2021 (rezumatul proiectelor)
- M on Ședința Consiliului Local Bacău din 26 februarie 2021 (rezumatul proiectelor)
- stan on Ședința Consiliului Local Bacău din 26 februarie 2021 (rezumatul proiectelor)
- Tudorel Negreanu on Ședința Consiliului Local Bacău din 26 februarie 2021 (rezumatul proiectelor)
- John on Planul de Mobilitate merge mai departe cu două proiecte semnate astăzi de primarul Bacăului
- Petre on Luptă continuă și contratimp pentru repararea mobilierului urban
- Kros on Ce mai coacem în birourile primăriei: 7 regulamente pe care le avem în lucru
- Kros on Ședința Consiliului Local Bacău din 28 ianuarie 2021 (rezumatul proiectelor)
- Radu on Ce mai coacem în birourile primăriei: 7 regulamente pe care le avem în lucru
Complet. Tu o sa ajungi sa fii oglinda institutiei catre public, catre colegii tai. Ceea ce e foarte bine, iti construiesti o pozitie publica.
Mersi!