Smart city pe bune sau doar ca să ne dăm deștepți?

Duminica, 29 Octombrie 2017 | Bacau, Pareri personale | 1 comentariu

La Bacău a început să se discute, în sfârșit, despre conceptul de smart city, ceea ce nu e rău deloc. Totuși, până acolo, cred că Primăria Bacău ar trebui să rezolve mai întâi o problemă care enervează destul de serios cetățenii.

Mă refer la faptul că multe dintre petițiile online depuse pe site sau în aplicație nu numai că nu sunt rezolvate, dar nici măcar nu primesc un răspuns din partea municipalității. Am primit o grămadă de sesizări pe tema asta și zău că băcăuanii îmi spun că toată agitația de la începutul anului ocazionată de lansarea noului site al primăriei a fost fix propagandă fără fond.

Oricum, cu un catalog online pentru notele elevilor (apropo, este un obiectiv prevăzut în fiecare buget local de investiții din ultimii ani, deci nu e deloc o mare revoluție) și cu un sistem fancy de comunicare în situațiile de urgență nu se face primăvară și nici smart city.

Colac peste pupăză, avem zeci de străzi în oraș care arată ca niște ulițe, investițiile planificate în buget în acest sens rămânând în continuare neexecutate, nedemarate de către cei care conduc primăria, dar noi vorbim despre smart city și senzori deștepți ca eventual să părem și noi ca ei. :)

Înainte de a lansa astfel de teme și de a pune în centrul atenției alte declarații din seria “vom face nu știu ce proiect pilot dar nu vă spunem cum și când” ale nu știu cărui ministru, mi-ar plăcea să aducem la Bacău specialiști, oameni pasionați de ceea ce înseamnă un oraș inteligent, organizații precum UrbanizeHub.

P.S.: smart city înseamnă în primul rând deschidere față de cetățeni, transparență, date deschise cu privire la tot ceea ce privește activitățile publice unui oraș, implicarea directă a cetățenilor în luarea deciziilor, dezbateri peste dezbateri și nicidecum atitudinea pe care actuala administrație a avut-o până acum pentru aceste lucruri.

illustration: elenabsl/adobe stock

illustration: elenabsl/adobe stock

1 comentariu la “Smart city pe bune sau doar ca să ne dăm deștepți?”

  1. Cornel 29 Octombrie 2017 at 20:36 Permalink

    Bacăul rămâne fără apă 3 zile și ăștia o ard cu smart city? :)))))


Lasa un comentariu