Miercuri, 5 August 2020 | Bacau, Politica | Comenteaza
După ce și-a încercat norocul la europarlamentare din partea ALDE, notarul Sorin Umbrărescu va fi anunțat mâine drept candidatul la Primăria Bacău al unei alianțe de strânsură între PSD și PPU-SL, partidul de buzunar al lui Dan Voiculescu. Lansarea va avea loc pe brațul vestic al Centurii Bacău (pentru a cărui deschidere am depus deja un memoriu în 7 puncte la CNAIR), astfel încât să se înțeleagă cumva în rândul electoratului că la primărie ar candida acel Umbrărescu, Dorinel, constructorul variantei ocolitoare. Manevra este de o înșelătorie fără margini, iar ca să vii în fața băcăuanilor cu un asemenea tertip trebuie să ai mult prea puțină rușine și totodată să consideri că băcăuanii pot fi păcăliți ușor. Nu le va merge de data aceasta, indiferent cum încearcă să vopsească gardul ruginit al unei administrații care a lor a fost, chiar dacă Necula e acum prin vecini, la Pro România. Cât despre Sorin Umbrărescu, acesta a figurat pe lista neagră a candidaților la europarlamentare pe motiv de traseism. Era și Dragoș Benea pe acea listă, așa că alăturarea e de înțeles, merg împreună până la capăt. Astăzi, trecând de la ALDE la această balama antenistă intitulată PPU-SL, notarul bifează a patra formațiune politică, după PDL, Forța Civică și partidul lui Tăriceanu în care a activat până acum. Dar le-aș propune să meargă și mai departe și să îl ia în barca lor social-liberală și pe Sergiu Sechelariu, mai ales că gurile rele spun că notarul Sorin Umbrărescu ar fi parafat multe dintre schimburile și tranzacțiile cu terenuri de pe vremea lui Dumitru Sechelariu. Oricum, bun, chiar reprezentativ loc pentru o lansare la primăria unui oraș: pe centura politicii locale. Și, uite așa, ciudățenia de hashtag #ȘovaFace poate să devină #Și-oVorFace… singuri. P.S.: Săracii vechi pesediști! Oare ce-o fi în sufletul lor când văd că toți foștii pedeliști le suflă locurile eligibile prin tot județul, de la Onești până la Bacău, cu escală la Măgura?Articole recomandate:
Search
Articole Recente
- Ce mai coacem în birourile primăriei: 7 regulamente pe care le avem în lucru
- În atenția unor agitatori de meserie: așa arată semnătura fostului primar
- Schimbarea nu e ușoară și pe alocuri doare, dar ține de noi toți să avem un oraș din ce în ce frumos!
- Sesizare penală pentru vandalii care distrug mobilierul stradal din Bacău
- Ziua Culturii Naționale la Teatrul Municipal Bacovia și cele 4 momente ce merită remarcate
Comentarii recente
- Gabriel Gabor on Schimbarea nu e ușoară și pe alocuri doare, dar ține de noi toți să avem un oraș din ce în ce frumos!
- Sorina on Schimbarea nu e ușoară și pe alocuri doare, dar ține de noi toți să avem un oraș din ce în ce frumos!
- Stan on Schimbarea nu e ușoară și pe alocuri doare, dar ține de noi toți să avem un oraș din ce în ce frumos!
- Q on Reparații curente la iluminatul public din Bacău
- Kristofer on 2021. Play!
- Petcu Constantin on 2021. Play!
- Stan on Transparență totală: absolut toate contractele și cheltuielile vor fi publicate pe site-ul Primăriei Bacău
- Kristofer on Ședința Consiliului Local Bacău din 18 decembrie 2020 (rezumatul proiectelor)
- Iorga stefania alexandea on Transparență totală: absolut toate contractele și cheltuielile vor fi publicate pe site-ul Primăriei Bacău
- Stan on Ședința Consiliului Local Bacău din 18 decembrie 2020 (rezumatul proiectelor)