Stradă cu stradă, schimbăm România!

Joi, 16 Iulie 2020 | Politica | Comenteaza

Mă regăsesc foarte mult în sloganul de campanie al alianței pentru alegerile locale! Încă de mic, de când am început activitatea publică la nivel local ca blogger, am scris pe toate gardurile că baza politicii trebuie să fie firul ierbii: comunitatea locală, cartierul, strada până la urmă. Aici sunt resimțite cel mai mult corupția, dezinteresul autorităților, lipsa investițiilor publice sau legile proaste.

“Stradă cu stradă” transmite și ideea unui plan. Cetățenii așteaptă de la noi să le spunem că avem un plan, că știm de avem de făcut și că vom face asta.

Stradă cu stradă, schimbăm Bacăul!
Stradă cu stradă, schimbăm România.

O fi doar un slogan, dar pentru mine și activitatea mea de până acum este al naibii de potrivit.

P.S.: în fundal, dezastrul de pe Prelungirea Bradului, una dintre străzile cu care trebuie începută schimbarea reală în Bacău, alături de zecile de străzi fără asfalt, canalizare sau trotuare accesibile sau din oraș.

strada cu strada

Lasa un comentariu