Subvenționarea taxelor pentru gunoi este nu doar un populism ieftin, ci și o decizie politică nelegală

Astăzi, într-o ședință extraordinară care a durat mai puțin de jumătate de oră și de la care primarul a lipsit, majoritatea din Consiliul Local Bacău a votat un act adițional pentru sistemul integrat de deșeuri din județ. Printre altele, acest document aprobat dă posibilitatea autorităților locale de a subvenționa de la bugetul local (deci tot din banii noștri) costurile privind ridicarea, transportul și depozitarea deșeurilor.

Adică banii pe care îi dăm la stat și care ar trebui să fie investiți în școli, drumuri, parcuri, spitale și toate cele acoperă plata gunoiului altora (instituții, companii, fabrici), chiar dacă noi, ca cetățeni, producem o cantitate redusă de deșeuri.

Această decizie încalcă grav Directiva europeană 98/2008 privind deșeurile și implicit legislația națională, acestea stabilind “poluatorul plătește” ca principiu de bază în gestionarea deșeurilor.

Art. 14
(1)   În conformitate cu principiul „poluatorul plătește”, costul gestionării deșeurilor urmează să fie suportat de producătorul inițial de deșeuri, sau de deținătorii actuali ori deținătorii anteriori ai deșeurilor.
(2)   Statele membre pot decide că respectivele costuri ale gestiunii deșeurilor urmează să fie suportate în întregime sau în parte de producătorul produsului din care derivă deșeul respectiv și că distribuitorii unui asemenea produs pot participa la aceste costuri.

Pe lângă asta, ar trebui să vă întrebați de ce municipalitatea nu a implementat până acum, chiar dacă avea obligația, sistemul “plătește cât arunci”. Oare pentru că niște șmecheri ar fi avut costuri mult mai mari, iar cetățenii ar fi devenit mult mai responsabili cu privire la gunoiul pe care îl generează?

Cu riscul de a nu fi tocmai popular, cred că gunoiul trebuie plătit în mod direct de cei care îl produc, nicidecum dus în spate (subvenționat) de primărie, deci tot din banii noștri care ar putea fi folosiți pentru investiții publice. O eventuală subvenționare ar avantaja în mod direct marii generatori de deșeuri din localitățile din județ, transferând indirect povara pe umerii cetățeanului obișnuit.

Aceste lucruri le-am afirmat în plenul Consiliului Local, iar ele vor fi urmate de acțiuni concrete la autoritățile competente și, dacă este cazul, în instanță. Gunoiul nu se negociază, ci se plătește individual!

În final, calitatea serviciilor prestate cetățenilor rămâne în continuare un subiect pe care administrația nu vrea să îl abordeze serios.

pubele gunoi bacau

3 thoughts on “Subvenționarea taxelor pentru gunoi este nu doar un populism ieftin, ci și o decizie politică nelegală

  1. auzi, oare conducerea ziarului Desteptarea stie de minciunile pe care le scriu ziaristii de acolo?

  2. Model elvetian :
    Sacii destinati gunoiului menajer sunt de culoare portocalie,sunt mult mai scumpi decat cei obisnuiti pentru ca au taxa de salubritate inclusa si ulterior dedusa de la comercianti.
    Ai gunoi mult,cumperi mai des saci.
    Platformele de gunoi sunt supravegheate video,amenzile sunt uriase daca duci gunoi in alti saci mai ieftini,de alta culoare.
    Dispar scormonitorii,vandalii,se monitorizeaza atunci cand sunt pline,nu tu mobila,lemne,metale etc.Platesti cat gunoi produci! Ceva similar cu biletele de autobuz,te plimbi mult- plateste!
    Greu?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *