Luni, 1 Iunie 2020 | Bacau | 6 comentarii
Cam așa sună “apelul către marile companii” lansat ieri de Lucian Șova, ex-ministru al Transporturilor și probabil candidat la Primăria Bacău. PSD-iștii din Bacău le cer companiilor locale nu doar să își spună punctul de vedere despre Autostrada A13, ci și să susțină campania pesediștilor. Eventual să își îmbrace angajații cu tricourile inscripționate de Dragoș Benea și să își împânzească mașinile de serviciu cu autocolantele cu A13. De parcă nu e logic că ne dorim cu toții autostradă spre vest. Iar dacă nu susțin, ce? În cazul în care peste vreo 10-15 ani o vedem construită, nu îi lăsați să o folosească? Le trimiteți controale la firme? Le puneți bețe în roate? Eu înțeleg că e an electoral, dar să vrei să călărești în acest fel mediul privat întrece deja orice limită. Și arată că atitudinea de tătuc e încă de actualitate la social-democrați, dacă îi putem numi așa cu Lexus și AMG la scară. Cristian Ichim de la PLUS Bacău le-a bătut obrazul foarte bine: Dacă tot are curajul sa-și amintească de marile companii, marii investitori, să facă un efort să-și amintească și ce a spus în 2018 când era Ministru: „Este o rețea de autostrăzi minunată în Occident. De ce au venit multinaționalele aici? Pentru că sunt salarii mici. Când o să avem autostrăzi, o să avem salarii mari. Și tot vor pleca. Către alte zone fără autostrăzi, dar cu salarii mici”! Așa că lăsați investitorii Bacăului în pace, aceștia au contribuit cu mult în susținerea și dezvoltarea Bacăului, lucru pe care nici ex Ministrul al Transporturilor, nici PSD Bacău nu au făcut timp de 30 ani pentru comunitatea băcăuană. Oricum, dacă PSD Bacău are nevoie în mai 2020 de amenințări-apel ca să își atragă marii agenți economici din județ, e bine, înseamnă că le fug procentele de sub picioare și că, evident, nu (mai) beneficiază de susținerea lor. Bine de știut. Le-au și numit: Dedeman, Aerostar, Barrier, Agricola, Barleta, Croco, Șerban, SIF Moldova. Nici măcar SIF Moldova… se anunță o vară interesantă.
Articole recomandate:
Search
Articole Recente
- Schimbarea nu e ușoară și pe alocuri doare, dar ține de noi toți să avem un oraș din ce în ce frumos!
- Sesizare penală pentru vandalii care distrug mobilierul stradal din Bacău
- Ziua Culturii Naționale la Teatrul Municipal Bacovia și cele 4 momente ce merită remarcate
- Reparații curente la iluminatul public din Bacău
- Ședința Consiliului Local Bacău din 11 ianuarie 2021 (rezumatul proiectelor)
Comentarii recente
- Q on Reparații curente la iluminatul public din Bacău
- Kristofer on 2021. Play!
- Petcu Constantin on 2021. Play!
- Stan on Transparență totală: absolut toate contractele și cheltuielile vor fi publicate pe site-ul Primăriei Bacău
- Kristofer on Ședința Consiliului Local Bacău din 18 decembrie 2020 (rezumatul proiectelor)
- Iorga stefania alexandea on Transparență totală: absolut toate contractele și cheltuielile vor fi publicate pe site-ul Primăriei Bacău
- Stan on Ședința Consiliului Local Bacău din 18 decembrie 2020 (rezumatul proiectelor)
- Kristofer on Ședința Consiliului Local Bacău din 18 decembrie 2020 (rezumatul proiectelor)
- stan on Ședința Consiliului Local Bacău din 18 decembrie 2020 (rezumatul proiectelor)
- Diegis on Istorie Radio Deea
iar tu deontolog cu BMW la scara
oooo, ati inceput sa prindeti glas la PLUSIE – unitatea Bacau?
Newsflash pentru Șova și PSD: marile companii din Bacău nu vor concurență, vor să își păstreze oligopolul sau chiar monopolul pe care îl au pe anumite piețe regionale, deci nici autostrăzi. Jumătate de oră în plus cu camionul cu cereale nu e un capăt de țară, dar să ai competiție și să disrupt the market somehow da.
Sova candidat PSD?De ce nu se anunta?
ca să nu-l bântuie (deocamdată) trecutul, zic cârcotașii
Sa mori tu?Crezi ca le e frica de unii ca voi? Nu stiti ce vorbiti…..