Burse pentru peste 10 mii de elevi care învață în municipiul Bacău
Joi, 7 Ianuarie 2021 | Bacau, Initiative personale | Comenteaza
Știați că orice elev care are media generală 8,50 la învățătură și nota 10 la purtare în anul școlar anterior are dreptul la bursă de merit? Am spus-o și am repetat-o încă de când eram în Consiliul Elevilor, am pus-o pe tapet și cât am fost consilier local, dar ultimele două administrații locale au persistat în încălcarea Legii educației nr. 1/2011 la capitolul burse școlare. Ei bine, la ședința Consiliului Local de luni avem pe ordinea de zi un proiect la care am lucrat intens alături de primarul Lucian Stanciu-Viziteu în ultimele săptămâni: primul HCL anual care consacră numărul și cuantumul burselor pentru elevii din municipiul Bacău, intrând astfel în clubul deocamdată select al UAT-urilor ce respectă legea și acest drept al elevilor, după 11 ani de acordare a burselor “la paușal”, după ureche, în baza unui regulament ilegal. Mai mult >>
2021. Play!
Luni, 4 Ianuarie 2021 | Initiative personale | 2 comentarii
Am început ziua în stradă, printre blocuri la discuții cu locatarii, iar după-amiază până pe seară am continuat răspunzând petițiilor, mesajelor și sesizărilor primite în ultimele zile de la zeci de cetățeni. Se pare că perioada mai liberă a sărbătorilor a fost un bun prilej pentru băcăuani să pună pe hârtie doleanțele pe care le au de la municipalitate și cred că e chiar foarte bun momentul. Mai mult >>
Cum arată concret activitatea Comisiei tehnice de urbanism: lista recomandărilor pentru construcțiile propuse
Miercuri, 23 Decembrie 2020 | Bacau | Comenteaza
Cu planurile pe masă, azi am avut o nouă ședință a Comisiei tehnice de amenajare a teritoriului și urbanism, a doua organizată pe luna aceasta tocmai pentru a veni în sprijinul solicitanților și a dezvoltatorilor. Pentru administrația pe care o reprezint, să vii în sprijinul investitorilor nu înseamnă să autorizezi și să tolerezi mastodonți și construcții cu hibe funcționale sau legale, ci să te preocupi să soluționezi cu celeritate cererile, oferind sprijin de specialitate și punând foarte clar și interesul public pe masă, nu doar pe cel al privatului care construiește. E spiritul discuțiilor din comisie și mă bucur că membrii specialiști (arhitecți, urbaniști, polițiști, ingineri, funcționari) contribuie activ în acest sens, mulțumindu-le pe această cale. Mai mult >>
Start audiențelor cu cetățenii. Ne vedem la etajul 3!
Joi, 17 Decembrie 2020 | Initiative personale | Comenteaza
Pentru că în a treia zi de joi din fiecare lună voi ține audiențe cu cetățenii, astăzi am început cu primii 3 solicitanți, chiar dacă prima sesiune era programată la nivelul Primăriei Bacău pentru ianuarie 2021. Așa cum procedez și cu alte treburi publice, prefer ca cererile pe care cetățenii mi le adresează în mod direct să fie soluționate cu celeritate pentru că de asta ne-au ales, nu să fie amânați cu lunile, așa cum se întâmpla în administrațiile anterioare. Mai mult >>
Hai afară la zăpadă! Amenzi pentru cei care nu își deszăpezesc trotuarele
Marti, 8 Decembrie 2020 | Bacau, Initiative personale | 1 comentariu
Hai afară la zăpadă! Iarna începe să îşi intre în drepturi, aşa că ţin să vă amintesc că, pentru protejarea pietonilor, toţi proprietarii şi chiriaşii trebuie să aibă grijă să cureţe zăpada şi gheaţa de pe trotuarul din faţa magazinului, blocului, casei etc, precum şi ţurţurii de la streşini. Mai mult >>
Grup de lucru cu ONG-urile pe problema câinilor comunitari
Joi, 3 Decembrie 2020 | Initiative personale | Comenteaza
După vizita de săptămânile trecute de la adăpostul public pentru câini, ieri am găzduit o întâlnire de lucru cu reprezentanții câtorva asociații care se ocupă de problematica gestionării câinilor fără stăpân la nivelul municipiului Bacău. Mai mult >>
Reparăm ce a stricat administrația Necula: reglementările urbanistice pentru parcări
Marti, 24 Noiembrie 2020 | Initiative personale | 3 comentarii
După ce am publicat Registrul spațiilor verzi, reparăm încă o greșeală majoră a administrației Necula, care a micșorat cu 33% numărul de locuri de parcare necesare pentru fiecare bloc nou care s-a ridicat din 2016 și până în prezent în municipiul Bacău. În ședința de vineri, împreună cu primarul Lucian Daniel Stanciu Viziteu propunem tuturor consilierilor locali un proiect de hotărâre pentru revenirea la reglementările inițiale ale Regulamentului Local de Urbanism în ceea ce privește locurile de parcare pentru construcțiile noi de locuințe: 1,5/apartament și spațiu de depozitare pentru 2 biciclete/locuință (față de 1 loc /apartament atât pentru mașini, cât și pentru biciclete, cum anapoda este începând din 2016). Mai mult >>
Rezultatele selecției pentru cei doi consilieri care vor lucra la cabinetul meu
Duminica, 15 Noiembrie 2020 | Bacau | Comenteaza
Peste 26 de băcăuani s-au înscris în selecția pentru cei doi consilieri de la cabinetul meu de viceprimar, competiție anunțată în urmă cu 10 zile. Pe lângă CV-urile, scrisorile de intenție și eseurile acestora, m-a bucurat faptul că am primit peste 15 e-mailuri cuprinzând răspunsurile la cele 6 întrebări lansate pe domeniile de administrație și de relaționare cu cetățenii de la persoane care nu s-au înscris în competiție, ci care pur și simplu vor să contribuie cu idei la dezvoltarea Bacăului. Pe toate le-am luat citit și multe dintre ele vor fi integrate în activitatea și viitoarele acțiuni ale administrației pe care o reprezint. Mai mult >>
Concurs pentru consilieri la cabinetul meu de viceprimar
Miercuri, 4 Noiembrie 2020 | Initiative personale | Comenteaza
Vrei să fii consilier/ă la cabinetul meu de viceprimar, postură din care să contribui alături de mine la administrarea și dezvoltarea municipiului Bacău? Dacă da, acest anunț este exact pentru tine. Conform Codului administrativ, viceprimarii au la cabinetul propriu doi consilieri, selectați după ce criterii vor ei. Criteriul după care mă ghidez eu este competența și pasiunea pentru comunitatea locală și treburile publice, așa că m-am gândit ca ambele persoane care mă vor ajuta să îmi desfășor activitatea să facă obiectul unui concurs public, transparent, în urma căruia să vină alături de mine cei mai buni și cei mai curajoși doritori. Mai mult >>
Comentarii recente