Moineștiul nu trebuie să devină o afacere de familie!
Unul dintre locurile în care astăzi se țin alegeri parțiale este municipiul Moinești, al treilea ca mărime din județul Bacău.
Unul dintre locurile în care astăzi se țin alegeri parțiale este municipiul Moinești, al treilea ca mărime din județul Bacău.
Azi se face un an de la alegerile locale în urma cărora, mulțumită multora dintre voi, am intrat în Consiliul Local al municipiului Bacău cu un scor cât pentru 3 mandate: 13,61%, adică 7.311 voturi.
Vă mai amintiți cum în primăvara anului 2016 mi-a fost respinsă candidatura independentă pentru Primăria și Consiliul Local Bacău de către Biroul Electoral Municipal și că mi-am câștigat dreptul de a fi în competiție la Tribunal, după ce 4 judecători au spus că semnăturile mele sunt perfect valabile?
Am votat pentru schimbarea clasei politice și pentru dezvoltarea pe termen lung a Bacăului. Invit toți tinerii să vină la vot, pentru că noi trebuie să contăm.
Am strâns semnăturile de susținere (în număr de peste 2.300), mi-am depus candidatura, apoi mi-am câștigat în instanță dreptul de a candida independent după ce Biroul Electoral Municipal mi-a respins candidatura în un mod abuziv, am trecut și proba mandatarului financiar (o adevărată provocare din cauza legislației stufoase), iar acum sunt în campanie electorală, o…
Ca să vă reîmprospătez memoria, macheta electorală de mai jos era prezentă în mai tot orașul în toamna anului 2012, la alegerile parlamentare de acum 4 ani. Cum stătea situația atunci:
1 Mai muncitoresc. Am depus azi din nou contestațiile la deciziile BECM de invalidare a candidaturilor mele!
Ieri, alături de câțiva dintre voluntarii care m-au ajutat în ultimele săptămâni să strâng semnăturile prin oraș, am mers la Biroul Electoral de Circumscripție Municipală (BECM) pentru a-mi depune candidatura independentă pentru alegerile locale din 5 iunie. Candidez ca independent la Primăria și Consiliul Local Bacău cu gândul că tinerii au nevoie de un reprezentant…
Postarea cu numărul 30 din seria cu instagrame e puțin mai specială deoarece conține imagini realizate în ultimele zile, pe străzile Bacăului, pe care le colind zi de zi pentru a discuta cu tinerii, cu cetățenii și, desigur, pentru a strânge cele aproape 1.700 de semnături necesare pentru candidatura mea independentă la Primăria și Consiliul…
Mai țineți minte ieșirile, declarațiile și evenimentele dedicate de Alina Gorghiu încurajării cotelor de gen la alegerile din acest an? Se pare că totul a fost o vrăjeală, așa cum am spus încă din luna ianuarie: PNL una spune, alta face.