Foto: Campionii voluntariatului au fost premiați la Gala Națională a Voluntarilor 2013

Vineri, 20 Decembrie 2013 | foto, stiri | Comenteaza

gala nationala a voluntarilor 2013 (8)

Săptămâna trecută am participat, alături de câțiva prieteni foarte dragi pe care mi i-am făcut în Consiliul Național al Elevilor, la Gala Naționala a Voluntarilor – ediția 2013.

Organizată de Federația VOLUM pentru al treilea an consecutiv, Seara de Gală a adunat la Arenele BNR din București cei mai cei voluntari și coordonatori de voluntari ai anului, dar și cele mai merituoase proiecte și organizații de voluntariat din 2013. Mai mult >>

Ce s-a spus la dezbaterea despre implicarea tinerilor în procesul decizional la nivel înalt (Unifest 2013)

Luni, 11 Noiembrie 2013 | Studenti | Comenteaza

dezbatere implicarea tinerilor în procesul decizional la nivel înalt Unifest 2013 (4)

Miercuri, 6 noiembrie 2013, Eliza Chirilă și Cosmin Chiriță, delegații de tineret ai României la Națiunile Unite, au organizat, în cadrul Festivalului UNIFEST, la Humanitas (Librăria din Fundul Curții), o dezbatere despre implicarea tinerilor în procesul decizional la nivel înalt.

Pentru că pe parcursul celor două ore ale evenimentului au vorbit, în proporție de 95%, cei de la prezidiu, n-am cum să cataloghez întălnirea drept o dezbatere cu tinerii prezenți, în număr de 20, ci mai degrabă să afirm că am asistat la o serie de monologuri. Interesante și bune, ce-i drept, dar menite să scoată în evidență activitatea organizațiilor prezente la eveniment și nu să provoace o dezbatere.

Mai mult >>