Dacă vreodată aveți impresia că țara este dominată de scandaluri și că în comunitățile locale, per ansamblu, nu se întâmplă mare lucru, intrați pe Administratie.ro și veți observa că lucrurile se mișcă.
Încet, dar se mișcă, iar ceea ce mă bucură foarte tare e că primarii au început să înțeleagă importanța dezvoltării sustenabile. Mai pe șleau, dau importanță consumului de resurse și mediului înconjurător. Mai mult >>
Spre sfârşitul săptămânii trecute am fost mai puţin activ pe reţelele de socializare şi aici, pe blog. Mă refer la scris şi la comentat diverse subiecte, căci partea fotografică nu am neglijat-o. Nici n-aveam cum! Am schiat la Slănic Moldova, am luat o gură de aer în Bran, am descoperit Râşnovul şi m-am plimbat prin Braşov. Asta ca să-mi încarc bateriile pentru un semestru cu licenţă şi o perioadă în care am de gând să lansez ceva important la apă. Mai mult >>
Primăvara, anotimpul meu preferat, este pe drum. Pentru că în general îmi place să vorbesc despre starea vremii și mai ales pentru că îmi place să surprind în fotografii schimbările meteorologice, v-am pregătit o galerie foto cu imagini realizate în aceste zile. Mai mult >>
Știți cum mă simt? Exact ca unul dintre corporatiștii ăia foarte stresați, care așteaptă weekendul cu sufletul la gură, în speranța că se vor relaxa puțin. Numai că eu nu sunt nici corporatist, nici stresat, nici nerăbdător în ceea ce privește sfărșitul de săptămână, ci călătoresc pentru prima oară de la București la Brașov. Mai mult >>
Aseară, imediat după meciul de pe Arena Națională cu FC Brașov, încheiat cu scorul de 4-0, respectiv după festivitatea de premiere a jucătorilor, campioana Steaua a marcat câștigarea titlului cu numărul 24 în Piața Constituției, unde au fost așteptații de mii de fani.
De la stadion și până la Parlament, jucătorii și staff-ul echipei s-au bucurat într-un autocat descoperit, pe traseul Arena Națională – Bulevardul Decebal – Bulevardul Unirii – Piața Constituției. A fost o întreagă nebunie. Mai mult >>
In perioada 17-22 februarie 2013 are loc, la Brașov, Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE) 2013. Fiind catalogata drept cea mai mare competiție sportivă care a fost organizată vreodată în țara noastră, FOTE va aduna în stațiunile montane Sinaia, Bușteni, Azuga, Predeal, Râșnov și Brașov nu mai puțin de 1500 de sportivi din 45 de țări. Mai mult >>
Vă spun din start că nu îndrăgesc transportul cu microbuzul sau cu autocarul, iar aici mă refer la cursele de linie, cele care pleacă din autogări. Pe lângă mersul cu mașina, prefer transportul feroviar. Spațiul și confortul sunt cu siguranță superioare microbuzelor forjate și împuțite. Mai mult >>
Comentarii recente