10 primării din județul Bacău, somate să respecte legea

Vineri, 19 Iunie 2020 | Bacau, Initiative personale | 1 comentariu

lista neagra bacau

Dacă la sfârșitul lunii mai erau 25 de primării din județul Bacău pe lista neagră, echipa Școli curate din județul Bacău a reușit ca între timp să reducă numărul la 10 localități care în continuare nu respectă legea, nefurnizând răspunsurile la câteva banale solicitări privind finanțarea învâțământului la nivel local. Ce or avea de ascuns, nu știu, dar pot bănui că lipsa de interes și preocupare pentru educație. Mai mult >>

Educația ca prioritate locală – niciun copil lăsat în urmă

Sambata, 6 Iunie 2020 | Bacau | Comenteaza

macheta educatia

Ieri, de Ziua Învățătorului, am transmis toată recunoștința noastră profesorilor băcăuani, dar în același timp, ne-am luat față de aceștia în particular și față de întreaga comunitate școlară în general, formată din elevi, părinți și cadre didactice, angajamentul că pentru noi susținerea educației a fost și rămâne o prioritate! Astfel, venim cu soluții prin care să punem educația acolo unde îi este locul: la baza unei comunități prospere. Mai mult >>

În sfârșit, o idee bună la CJ Bacău: tablete pentru copiii săraci din județ

Miercuri, 8 Aprilie 2020 | Bacau | Comenteaza

palatul administrativ cj prefectura bacau

Puține lucruri au fost de lăudat în ultimii ani la activitatea Consiliului Județean Bacău, dar inițiativa de zilele acestea chiar merită menționată: furnizarea de tablete cu acces la internet pentru copiii săraci din județul Bacău. Mai mult >>