Să ne facem muci după sesiune!

Joi, 7 Februarie 2013 | Pareri personale, Studenti | 25 comentarii

bautul dupa sesiune

Țin minte și acum că la articolul cu băutorii de bere de la OSUBB am primit niște reacții foarte interesante, ca să nu le cataloghez altfel, atât în social media, cât și la telefon. S-o spun sau nu? Hai s-o spun. La telefon, o domniță, care s-a perindat și prin Consiliul Național al Elevilor, mi-a transmis că dânsa egal OSUBB, deci dacă mă leg de OSUBB, automat am ceva cu ea. Mai mult >>

Frica de mișcare

Marti, 20 Noiembrie 2012 | Pareri personale | 1 comentariu

La mine la facultate, prezența la orele de sport este obligatorie. Avem o profesoară destul de înaintată în vârstă, dar care se ține al naibii de bine. Până și pe mine, care am făcut fotbal de performanță timp de mai bine de zece ani de zile, mă întrece la rezistență și mobilitate. N-ar trebui să zic asta, știu. Dar nu asta este ideea de bază a ceea ce urmează să scriu, ci teama de mișcare a colegilor mei.

Mai mult >>

Sunt student și am o problemă. Cui și cum mă adresez?

Joi, 15 Noiembrie 2012 | Pareri personale, Studenti | 2 comentarii

De curând, am participat la Școala de Toamnă Student ARC, un eveniment studențesc organizat de Societatea Academică Română și ANOSR. Miza, una nobilă, desigur. Poate prea nobilă: să combatem corupția din universități. E un început, într-adevăr, dar hai să-ncepem prin a ne informa colegii cu privire la drepturile lor. Câte dintre asociațiile studențești din facultăți reprezintă cu adevărat interesele studenților? Vă spun eu. Prea puține ca să producă schimbări în sistem. Mai mult >>

Ce mai este fresh prin zonă

Joi, 16 August 2012 | muzica, Pareri personale | Comenteaza

Vara a intrat pe ultima suta de metri pentru mine și, dacă îmi dați voie, așa îmi justific activitatea slabă de pe blog din ultimele zile. Mă bucur cât mai pot de ea pentru că nu mă mai despart decât câteva săptămâni până voi intra în focuri, cum îmi place mie să spun. Toamna aceasta încep un capitol nou, studiile superioare și trecerea la insignifiantul statut de bucureștean. Mai mult >>

Era odată un elev care a luat bacalaureatul fără stres

Marti, 10 Iulie 2012 | Pareri personale | 15 comentarii

Era odată un elev. Absolvea douăsprezece clase și trecea bacalaureatul fără stres. Mergea zilnic peste 50 de kilometri cu bicicicleta înainte de probele scrise ale examenului de bacalaureat și era relaxat. Se baza atât pe cunoștințele acumulate atât la școală (cât prindea în clasă), cât și pe cele adunate zi de zi, prin intermediul informațiilor de actualitate atât de vitale pentru o viață de cetățean responsabil și care are pretenții de la societatea în care trăiește. Mai mult >>

Studenţii îşi cer drepturile extraterestre

Miercuri, 16 Noiembrie 2011 | stiri | 5 comentarii

Alianţa Naţionala a Organizaţiilor Studenţeşti din România se luptă de ceva vreme pentru adoptarea Statutului Studentului, un document care aduce mai multe noutăţi în învăţământul universitar. Un proiect de ordin de ministru se află deja pe masa MECTS şi este pe cale de a fi adoptat. ANOSR a demarat o campanie de mediatizare a Statutului Studentului destul de inedită. Puteţi observa asta cu ochii voştri, privind afişul. Mai mult >>

Greşeli generale ale tinerilor din ziua de astăzi

Joi, 10 Noiembrie 2011 | foto, Pareri personale | 14 comentarii

Mulţi dintre adulţii trecuţi de 35-40 de ani îşi pun mâinile în cap când aud că adolescenţii de astăzi le vor plăti pensiile. Pe de o parte îi condamn pentru lipsa de încredere în tânăra generaţie, dar pe de altă parte, uitându-mă în jurul meu (la şcoala, în cluburi, pe stradă, în magazine), le dau dreptate şi cred că au de ce să îşi facă griji. Nu vreau să fiu purtătorul de cuvânt al celor de vârsta mea, ba chiar doresc să îi blamez pentru greşelile pe care mulţi dintre ei le fac şi să vin cu câteva exemple şi alternative care sper să le dea serios de gândit.

1. Lipsă de implicare. Urăsc oamenii care nu au niciun punct de vedere, care nu merg la vot şi pe care nu îi interesează probleme comunităţii. 80% dintre tinerii de azi, mă refer la cei până în 20 de ani, sunt interesaţi de cluburi, sex, Facebook şi țoale de la Zara. Nimic mai mult.

Mai mult >>

Unde a ajuns voluntariatul in Romania

Joi, 22 Septembrie 2011 | Pareri personale | 2 comentarii

2011 este Anul Voluntariatului. Multi oameni, in special adultii, nu inteleg fenomenul si nici nu am pretentia ca acest lucru sa se intample. Pentru ei, sa faci treaba moca, chiar si la o varsta frageda, este un aspect care nu poate fi luat in calcul. Acum ma adresez celor care stiu ce este voluntariatul si care cred in el, respectiv in beneficiile lui.

Tarile vestice sunt plictisite de voluntariat pentru ca fac asta de multi ani, insa la noi este ceva la moda deoarece acesta reprezinta ceva relativ nou. Pe zi ce trece apar organizatii noi care coopteaza elevii in fel de fel de activitati care ii responsabilizeaza si care ii fac sa interactioneze cu alti tineri de varsta lor si, de ce nu, cu autoritati publice, manageri, sponsori, etc. Mai mult >>

Marsul absolventilor de la Universitatea Vasile Alecsandri

Marti, 24 Mai 2011 | Bacau, foto | 1 comentariu

Centrul orasului Bacau a fost invadat azi-dimineata de 1 000 de studenti care absolvesc in acest an cursurile Universitatii “Vasile Alecsandri” din Bacau. Fotografiile, mai jos. Mai mult >>