Pe bună dreptate, suporterii băcăuani ies mâine în stradă

Sambata, 29 Iulie 2017 | Bacau, stiri | 11 comentarii

stadionul municipal bacau paragina

Mulți dintre voi știți deja că școala primară, școală gimnazială și liceul le-am făcut la Liceul cu Program Sportiv. Asta pentru că în anul 2000, când aveam 7 ani, eram un mic microbist, stare de spirit care mi-a fost cultivată în primul rând la nivel local, unde fotbalul chiar însemna ceva. Mai mult >>

În acest weekend în Bacău (28-30 iulie 2017)

Vineri, 28 Iulie 2017 | Bacau, stiri | Comenteaza

stadionul bacau paragina

Ultimul weekend al lunii iulie se dovedește parcă puțin mai bogat în evenimente față de cel precedent, însă nu excepțional.

Totuși, sunt câteva lucruri de făcut/de văzut în Bacău în acest sfârșit de săptămână: vreo două evenimente culturale, câteva manifestări stradale (inclusiv un protest pentru băcăuanii care vor fotbal), dar și vreo două competiții la pista de karting. Lipsesc cu desăvârșire evenimentele de club și cele muzicale. Mai mult >>

Singură cupă câștigată de FCM Bacău este de vânzare pe OLX

Joi, 7 Ianuarie 2016 | Bacau, fotbal | 3 comentarii

trofeu cupa ligii 1998 fcm bacau vanzare olx

În 1998, FCM Bacău câștiga Cupa Ligii în fața U Cluj, adjucându-și astfel singurul trofeu național din vitrina echipei de fotbal fanion a orașului. Ei bine, această cupă este acum de vânzare pe OLX.ro, la un preț de 3.350 euro. Mai mult >>

Dezvăluiri din interiorul Sport Club Bacău: “Aveam tricourile pline de reclame, dar noi nu eram plătiţi de luni de zile”

Miercuri, 25 Noiembrie 2015 | Bacau, fotbal | 2 comentarii

stadionul bacau paragina

Văzându-mi articolele despre SC Bacău, Stadionul Municipal în paragină şi condiţiile în care se antrenează şi joacă juniorii, un fost jucător de la Sport Club Bacău, care doreşte să rămână anonim, mi-a trimis o serie de mesaje în care dezvăluie câteva dintre potlogăriile pe care primarul şi oamenii săi le fac la echipa de fotbal finanţată din banii noştri, ai tuturor. Mai mult >>