8 proiecte din Slănic Moldova și Târgu Ocna sunt prinse în Masterplanul investițiilor în turism

Luni, 14 August 2017 | Bacau, stiri | Comenteaza

targu ocna

La începutul lunii august, Guvernul României a aprobat, prin HG 558/2017, Programul pentru dezvoltarea investițiilor în turism (Masterplanul investițiilor în turism), respectiv criteriile de eligibilitate în acest sens. Mai mult >>

Județul Bacău va primi peste 800 de milioane de lei pentru 172 de proiecte locale înscrise în PNDL 2 (lista proiectelor aprobate)

Miercuri, 19 Iulie 2017 | Bacau, stiri | 1 comentariu

drum judetean iarna judetul bacau

Nu stă în firea mea să laud guvernarea pesedistă, dar, atunci când există, merită să scoatem la suprafață lucrurile și veștile bune care vin dinspre Palatul Victoria, în special atunci când aceste vești se referă la comunitățile noastre locale.

Astăzi, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE) a publicat, în sfârșit, Lista obiectivelor de investiții și sumele alocate acestora care vor fi finanțate prin Programul Național De Dezvoltare (PNDL) – etapa a II-a (perioada 2017-2020). Mai mult >>

4 dintre depozitele ilegale de deșeuri pentru care România a fost trimisă în fața Curții de Justiție a UE se află în județul Bacău

Joi, 16 Februarie 2017 | Bacau | 2 comentarii

halda fosfogips bacau decembrie 2016

Ieri, Comisia Europeană a anunțat că România a fost trimisă în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru că nu a închis și nu reabilitat 68 de depozite ilegale de deșeuri ce constituie un risc grav pentru sănătatea umană și pentru mediu. Am făcut rost de lista acestor depozite nocive și am avut neplăcuta surpriză de a observa că 4 dintre acestea sunt situate în județul Bacău. Mai mult >>

Buget 2017: infrastructura din Moldova este la coada priorităților pentru Guvernul Grindeanu

Marti, 24 Ianuarie 2017 | Bacau | 3 comentarii

drum judetean iarna judetul bacau

Chiar dacă ziua de ieri a fost liberă, Ministerul Finanțelor Publice a lansat în dezbatere publică proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2017, cu tot cu anexele care detaliază bugetele ordonatorilor principali de credite la nivel național (ministere, servicii, instituții autonome). Analizându-le, primul lucru la care m-am uitat este bagajul de investiții destinat Bacăului și implicit regiunii Moldova. Mai mult >>

3 păduri de sute de hectare din județul Bacău sunt scoase la vânzare pe internet

Miercuri, 20 Ianuarie 2016 | Bacau | 5 comentarii

romania prinde radacini bacau

Zilele trecute căutam niște firme, niște acționari, niște numere de telefon și am ajuns mai mult sau mai puțin din greșeală pe site-ul unei companii care este specializată în vânzarea pădurilor din România “direct de la proprietar”, spun ei.

Au multe terenuri cu suprafețe uriașe în portofoliu, iar 3 dintre pădurile de pe site se află în județul Bacău și însumează aproape 800 de hectare. Postez nu ca să le fac reclamă, ci în speranța că vom afla cine sunt proprietarii și că vom stopa eventualele defrișări. Mai mult >>

5 aspecte de la ședința Consiliului Județean de ieri

Marti, 14 Iulie 2015 | Bacau, foto, Politica | Comenteaza

sedinta consiliul judetean bacau 13 iulie 2015-4

Ieri, după o lungă perioadă în care n-am avut prea mult contact cu forul decizional al județului Bacău, am participat la ședința Consiliului Județean ca blogger, cetățean și, dacă mi se permite această titulatură, membru al societății civile locale. Mai mult >>

Cum e pe Pârtia Nemira din Slănic Moldova (recenzie, galerie foto)

Duminica, 22 Februarie 2015 | Bacau, foto | 7 comentarii

partia nemira slanic moldova 2015 (20)

Săptămâna trecută, într-una dintre zilele pe care le-am petrecut în Bacău, am tras o fugă la Slănic Moldova, stațiunea montană din județul Bacău care acum are și pârtie. Poartă numele munților pe care a fost construită, Nemira, și este numai bună pentru cei ca mine, care nu sunt foarte experimentați și care vor să-și facă damblaua cu bani puțini, la doi pași de casă. Mai mult >>

Marile proiecte de infrastructură din județul Bacău sunt în grafic

Joi, 21 August 2014 | Bacau, Politica | 2 comentarii

conferinta de presa proiecte bacau (2)

Ieri, la Palatul Administrativ, Dragoș Benea (președintele Consiliului Județean), Cosmin Necula (deputat) și Constantin Dorian Pocovnicu (prefect) au susținut o conferință de presă ca să treacă în revistă stadiul în care se află cele mai importante proiecte de infrastructură din județul Bacău.

Pe cât de scurtă a fost, pe atât de concentrată și aplicată s-a dovedit a fi întâlnirea cu presa. Îmi place treaba asta: fapte, nu vorbe. Mai mult >>

PSD a câștigat alegerile europarlamentare la pas în Bacău. Opinii.

Miercuri, 28 Mai 2014 | Bacau, Politica | 9 comentarii

dragos benea in judet

Chiar dacă e greu de crezut (mai ales pentru liberali, care au primar în municipiul Bacău), Partidul Social Democrat a obținut cele mai multe voturi la alegerile europarlamentare de duminică atât pe județ, cât și în municipiul Bacău. De asemenea, scorul Alianței PSD-UNPR-PC în județul Bacău este al treilea pe țară ca număr de voturi (aproape 83.000, 45,85%), organizația băcăuană fiind devansată numai de cei de la Olt și Dolj. Mai mult >>

Foto: Lucrările la Pârtia de schi Slănic Moldova au fost finalizate

Duminica, 9 Martie 2014 | Bacau, stiri | 1 comentariu

partia slanic moldova nemira (1)

Avem pârtie de schi în județul Bacău! Se numește Nemira, ca munții care o găzduiesc, se află în partea de nord a stațiunii Slănic Moldova, iar lucrările au fost finalizate joi, 6 martie 2014, printr-o conferință de presă. Înainte de a vă arunca în ironii despre deschiderea unei pârtii de schi la început de primăvară, trebuie să știți câteva detalii care vă vor face să fiți mult mai ponderați. Mai mult >>