Nu ne îngropați în gunoaie!

Joi, 28 Noiembrie 2019 | Bacau | 2 comentarii

nu ingropati gunoaie

Gâlceava dintre primarul Necula și consilierii PSD este pe cale să producă, așa cum anticipat, haos în Bacău. De această dată este vorba despre ridicarea gunoiului, care urmează să fie sistată (APM Bacău a sistat deja autorizația de mediu) dacă la ședința de mâine a Consiliului Local nu va fi aprobat, în ceasul al doisprezecelea, actul adițional dintre municipalitate și SOMA menit să pună în aplicare obligațiile de reutilizare și reciclare a deșeurilor. Mai mult >>

Dacă Primăria Bacău ar fi plătit depozitarea deșeurilor la timp din taxele cetățenilor, orașul nu ar mai fi fost amenințat de criza gunoiului

Marti, 29 Ianuarie 2019 | Bacau | 2 comentarii

gunoi bacau centru 2014-2

Chiar dacă administrația Necula a tot încasat taxa de salubritate de la băcăuani (care între timp a fost majorată al 10 lei/persoană/lună la propunerea primarului), serviciile de depozitare a deșeurilor pe care SOMA le strânge în municipiul Bacău și le duce la groapa administrată de Eco Sud nu au fost achitate decât la începutul lunii decembrie, după aproape jumătate de an în care orașul Bacău a fost rău-platnic.

Astfel, dacă Primăria Bacău ar fi achitat la timp către ADIS depozitarea gunoiului la recent deschisa Celulă 2 din taxa de salubritate pe care o strânge în mod constant de la cetățeni, banii ar fi ajuns la Eco Sud SA (operatorul depozitului conform de deșeuri) înainte ca ADIS să aibă conturile blocate. Astfel, Bacăul nu ar mai fi fost acum amenințat de inevitabila criză a gunoiului. Mai mult >>

Câți locuitori mai are Bacăul? Nu de alta, dar Primăria Bacău nu mai știe să numere

Luni, 29 Octombrie 2018 | Bacau, stiri | 2 comentarii

soma gunoi bacau ploaie 2015

Dacă ne uităm la ultimul recensământ din 2011, 144.307 de locuitori, deci asta e cifra oficială. Totuși, vine apoi Registrul electoral cu numărul de 166.461 de cetățeni votanți, baza pentru calcularea prezenței la vot dar și a necesarului de semnături pentru a candida. Mai mult >>

Faci gunoi, plătești. Este atât de simplu!

Miercuri, 8 Noiembrie 2017 | Bacau, Pareri personale | 1 comentariu

gunoi bacau centru 2014-2

Că tot este astăzi Ziua Mondială a Urbanismului, n-am cum să nu remarc felul în care primarii multor comunități locale (precum orașele Dărmănești și Moinești, ambele din jud. Bacău) au dus populismul la nivelul la care să își țină cetățenii sub asediul gunoaielor. Asta pentru că li se pare că plătesc prea mult operatorului Romprest, sistând plățile către această societate contractată printr-o mare și lungă licitație la nivel județean. Mai mult >>

APM și Garda de Mediu Bacău nu recunosc că au în ogradă 4 depozite de deșeuri cancerigene

Marti, 21 Februarie 2017 | Bacau, stiri | 3 comentarii

halda fosfogips bacau

Am s-o spun simplu și direct, fără ocolișuri: sunt șocat și profund revoltat. Am relatat multe nereguli în acești 10 ani de activitate în slujba comunității, dar cred că asta le întrece pe toate: Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Bacău și Garda Națională de Mediu (GNM) – Comisariatul Județean Bacău tocmai au arătat că habar nu au despre marile probleme de mediu ale județului nostru. Este extrem de grav! Mai mult >>

Avancronică pentru ședința extraordinară a Consiliului Local Bacău – 20 ianuarie 2017

Joi, 19 Ianuarie 2017 | Bacau, stiri | 1 comentariu

teren cancicov societate servicii publice

Mâine, 20 ianuarie 2017, are loc a treia ședință extraordinară pe anul acesta a Consiliului Local al municipiului Bacău, după cele două convocate de îndată zilele trecute pentru aprobarea ajutorului de urgență în vederea achiziționării de apă potabilă care a fost distribuită cetățenilor în timpul avariei din weekend. Mai mult >>

S-au finalizat lucrările la stațiile de transfer Găiceana și Berești-Tazlău. Sunteți curioși la ce folosesc?

Luni, 5 August 2013 | Bacau, stiri | Comenteaza

gaiceana statie de transfer-1

Parte a proiectului de management al deșeurilor în județ, Consiliul Județean Bacău a anunțat în weekend finalizarea construcției stațiilor de transfer de la Găiceana și Berești-Tazlău. Nu am de gând să vă las în aer, așa că vă voi explica ce se întâmplă concret în cadrul acestor stații de transfer și vă voi spune care este capacitatea de funcționare a celor două stații realizate cu fonduri europene. Mai mult >>