Inovație, creativitate și dezvoltare locală sustenabilă, la Open Days 2012

Luni, 15 Octombrie 2012 | Bacau, foto, stiri | 1 comentariu

Parcă ieri era octombrie 2011 și participam pentru prima oară la un eveniment Open Days. A trecut un an și iată că manifestarea anuală care se desfășoară simultan în toate marile orașe și regiuni ale Europei revine la Bacău. Bacăul găzduiește pentru al treilea an consecutiv evenimentul, iar anul acesta a ales drept temă de discuție legătura dintre Inovaţie, Creativitate și Dezvoltarea locală sustenabilăMai mult >>

Clusterul – instrumentul dezvoltării locale în perioada 2014 – 2020

Vineri, 21 Octombrie 2011 | Bacau, stiri | Comenteaza

Zilele trecute intrebam pe twitter @kristofer93 ce sunt instrumentele de tip cluster. Am aflat ce sunt acestea astazi, la “Open Days – Europa în orașul meu“, un prim eveniment din cadrul “Open Days” ce a fost organizat de către Agenția de Dezvoltare Locală Bacău. Manifestarea a constat într-un workshop ce a avut ca fundament dezvoltarea locală în perioada 2014-2020, prin intermediul clusterelor. Mai jos avem mai multe detalii si fotografii.

În deschidere, directorul ADL Bacău, Corneliu Pricope, a spus că evenimentul „a fost gândit în contextul actual economic, când este necesară crearea de locuri de muncă bine plătite”. Instrumentele de tip cluster lipsesc, decocamdată, dar sunt necesare în Bacău și în aria metropolitană. Mai mult >>

Incep Open Days 2011 “Europa in orasul meu”

Luni, 17 Octombrie 2011 | Bacau, stiri | 1 comentariu

Vineri, 21 octombrie 2011, Centrul de Afaceri si Expozitii gazduieste deschiderea evenimentului “Open Days – Europa în orașul meu | Bacău – 2011″. Dezvoltarea durabila a Zonei Metropolitane Bacau, voluntariatul si cetatenia activa sunt doar o parte dintre temele care vor fi abordate in cadrul prezentarilor menite sa stea la baza dezvoltarii locale in perioada 2014-2020. Eu zic ca initiativa este interesanta si de perspectiva.

Mai jos aveti mai multe detalii. Mai mult >>