Primăria Bacău se joacă cu focul. Pentru a treia oară în ultimele luni, primarul, secretarul și doamna arhitect șef refuză să ne arate autorizația de construire în baza căreia un privat taie și face ce vrea în mijlocul Parcului Cancicov, la “Lăcușor”. Mai mult >>
Administrația Necula nu se lasă, vineri având loc cea de-a treia ședință în care încearcă să ne bage pe gât transformarea Parcului Cancicov în zonă comercială prin închirierea a 26 de terenuri pe alei și pe spațiul verde pe care ar urma să fie amplasate diverse terase sau gherete. Mai mult >>
La ultima ședință a Consiliului Local, primarul Necula, insistând pe ideea închirierii a vreo 30 de terenuri din Parcul Cancicov pentru diverse activități comerciale, a anunțat că ne scoate la plimbare în parc. Ca să ne convingă pe noi, consilierii locali. Totuși, eu aș vrea să invite și cetățenii. 🙂
De fapt, cred că vrea să ne arate ce s-a întâmplat cu parcul în ultimii ani, deci în special în mandatul lui dezastruos: Mai mult >>
Multe ticăloșenii s-au întâmplat și se întâmplă în continuare în Bacău din cauza administrației Necula, dar proiectul de hotărâre pe care tocmai l-am primit pe e-mail, asumat și semnat de viceprimarul Dragoș Ștefan, parcă le întrece pe toate: “aprobarea închirierii a 34 de loturi de teren situate în Parcul Cancicov”. Dacă acest proiect va fi aprobat, ne putem lua adio de frumusețea actuală, atât cât a mai rămas, a principalului punct de agrement din oraș. Mai mult >>
Câțiva băcăuani pasionați de istoria orașului și totodată de verde, acel verde de care Bacăul are atâta nevoie printre betoanele care au devenit din ce în ce mai impunătoare în ultimii ani, au o inițiativă pe care am îmbrățișat-o din start: rezervarea în calendar a unei sărbători a Parcului Cancicov care să aibă loc anual pe 22 martie.
De ce pe 22 martie? Pentru că în urmă cu fix 83 de ani, pe 22 martie 1935, câteva zeci de cetățeni au solicitat în scris primarului de la acea vreme să dispună amenajarea unui parc “pe terenul dintre Spitalul Pavel și Ana Cristea, calea ferată și stadion”. Acesta a fost începutul Parcului Libertății, acum intitulat Cancicov. Mai mult >>
În weekendul 24-25 iunie 2017, Parcul Cancicov găzduiește un eveniment local pe care îl aștept cu mare curiozitate deoarece îmbină două lucruri care îmi plac mult, dar mult de tot: fotografia și petrecerea timpului în aer liber, în natură. Mai mult >>
55 de proiecte avem mâine pe masă, la ședința ordinară aferentă lunii mai a Consiliului Local al municipiului Bacău din care fac parte ca independent. Dacă primele 41 au fost anunțate inițial de executiv, ordinea de zi a fost ulterior suplimentată cu alte 14 inițiative pe care le vom discuta și vota (sau nu) la întrunire. Mai mult >>
Pentru ediția cu numărul 36 a instagramelor v-am pregătit cele mai faine 10 cadre tomnatice pe care le-am făcut cu telefonul și le-am postat pe Instagram în ultimele 50 de zile, timp în care am fost ba la Bacău, ba la București, unde am început al doilea an de master. Mai mult >>
Iată că am ajuns la articolul cu numărul 28 din seria Instagrame și pentru că în ultimele zile am fost extrem de activ în Bacău, mai ales pe stradă și în comunitățile de tineri, voi dedica această serie orașului în care pe 5 iunie candidez. Mai mult >>
În câteva minute intrăm în Ora Pământului (Earth Hour), eveniment anual internațional menit să atragă atenția asupra schimbărilor climatice, provocarea fiind simpla stingere a luminilor de care nu avem neapărat nevoie timp de o oră. Mai mult >>
Comentarii recente