De ce Planul de Mobilitate Urbană Durabilă și SIDU au nevoie de evaluare și aviz de mediu

Vineri, 25 August 2017 | Bacau, Initiative personale | Comenteaza

apm bacau ministerul mediului

La sfârșitul săptămânii trecute, pe 18 august, am depus la Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Bacău două contestații prin care am cerut acestei instituții să își reconsidere deciziile de încadrare din 8 august 2017 și să constate, în baza prevederilor și exigențelor de mediu în vigoare, necesitatea efectuării evaluării de mediu pentru Planul de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) și pentru Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană (SIDU) ale municipiului Bacău. Mai mult >>

Bacăul ar putea deveni un cuptor regional de deșeuri

Marti, 7 Martie 2017 | Bacau, stiri | 1 comentariu

groapa gunoi bacau

Conform celor de la EcoMagazin, prezenți la cea mai recentă întâlnire a Ministerului Mediului cu reprezentanții Comisiei Europene din 3 martie, Guvernul României și-a anunțat schimbarea de viziune în privința poluantelor incineratoare de deșeuri, refuzate anterior de Guvernul Cioloș.

Problema cea mai mare este că în Planul Național pentru Gestionarea Deșeurilor (PNGD) vor fi incluse trei mari incineratoare de deșeuri de mare capacitate, iar unul dintre ele ar urma să fie construit la… Bacău. Mai mult >>

Aventuri urbane #15: să nu uităm de halda de fosfogips!

Joi, 2 Martie 2017 | Bacau | Comenteaza

halda fosfogips bacau

Dacă citiți declarațiile șefilor APM Bacău, acest munte toxic din sudul Bacăului pe care îl vedeți în fotografia de mai jos nu există. Depozite periculoase de deșeuri în Bacău? În județul Bacău?

Nooo, Agenția pentru Protecția Mediului din județul nostru se jură că nu există! Ce vedeți în imagine e Photoshop, pixelu’ albastru sau doar delir civico-ecologist. :) Mai mult >>

Dacă nu reacționăm, 5 parcuri din Bacău ar urma să fie eliminate din lista zonelor liniștite

Sambata, 25 Februarie 2017 | Bacau, stiri | 4 comentarii

parcuri bacau scoase harta zgomot

Marți, 28 februarie, la ședința ordinară a Consiliului Local al municipiului Bacău, ultimul proiect de pe ordinea de zi, anunțat de administrația Necula peste convocarea inițială, privește aprobarea Planului de acțiune destinat reducerii zgomotului în municipiul Bacău, o strategie foarte importantă pentru îmbunătățirea confortului din orașul nostru în următorii ani. Din păcate, planul urmează să fie supus la vot fără 5 din cele 6 zone liniștite (parcuri) identificate în Hărțile strategice de zgomot pe care le-am aprobat pe 29 noiembrie 2016. Mai mult >>

APM și Garda de Mediu Bacău nu recunosc că au în ogradă 4 depozite de deșeuri cancerigene

Marti, 21 Februarie 2017 | Bacau, stiri | 3 comentarii

halda fosfogips bacau

Am s-o spun simplu și direct, fără ocolișuri: sunt șocat și profund revoltat. Am relatat multe nereguli în acești 10 ani de activitate în slujba comunității, dar cred că asta le întrece pe toate: Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Bacău și Garda Națională de Mediu (GNM) – Comisariatul Județean Bacău tocmai au arătat că habar nu au despre marile probleme de mediu ale județului nostru. Este extrem de grav! Mai mult >>

4 dintre depozitele ilegale de deșeuri pentru care România a fost trimisă în fața Curții de Justiție a UE se află în județul Bacău

Joi, 16 Februarie 2017 | Bacau | 2 comentarii

halda fosfogips bacau decembrie 2016

Ieri, Comisia Europeană a anunțat că România a fost trimisă în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru că nu a închis și nu reabilitat 68 de depozite ilegale de deșeuri ce constituie un risc grav pentru sănătatea umană și pentru mediu. Am făcut rost de lista acestor depozite nocive și am avut neplăcuta surpriză de a observa că 4 dintre acestea sunt situate în județul Bacău. Mai mult >>

Recomandările Comisiei Europene pentru protejarea mediului în orașele din România

Miercuri, 8 Februarie 2017 | Bacau, stiri | 1 comentariu

6 centru bacau verde

Zilele trecute, Comisia Europeană, prin Direcția Generală Mediu, a făcut public un document de evaluare a țării noastre în privința punerii în aplicare a politicilor de mediu ale Uniunii Europene pe care ni le-am asumat și la care nu stăm din cale afară de bine. Mai mult >>

Primăria Bacău a pus gând rău zonelor verzi și liniștite din oraș (update)

Joi, 8 Decembrie 2016 | Bacau, stiri | 5 comentarii

deferlari-bacau-copaci-taiati

După ce a tăiat zeci de copaci din centrul Bacău, viceprimarul Scripăț (PMP) susținând la Realitatea TV că e vorba “nu de o tăiere, ci doar doar de o înlocuire” (corect, domn’ vice, o înlocuire a peisajului semi-verde cu unul complet gri!), administrația Necula recurge la încă un gest anti-mediu: a scos 5 din cele 6 zone verzi din Planul de acțiune destinat reducerii zgomotului în municipiul Bacău. Mai mult >>

Conform hărților de zgomot, 6 parcuri sunt singurele zone liniștite din Bacău

Joi, 11 August 2016 | Bacau, stiri | 5 comentarii

Trafic de sarbatori in Bacau (2)

Azi vorbim despre confortul urban, o chestiune care pentru mine este de foarte mare interes. Zilele trecute, la cererea Agenției pentru Protecția Mediului (APM), Primăria Bacău a făcut publice hărțile strategice de zgomot pentru municipiul Bacău (ediția mai 2016), prevăzute de H.G. 321/2005 ca documente pe baza cărora pot fi evitate, prevenite sau reduse efectele dăunătoare provocate de expunerea noastră, a cetățenilor, la zgomotul ambiant. Mai mult >>