Acoperișul României

Sambata, 4 Ianuarie 2014 | foto | Comenteaza

acoperisul romaniei-2

Am participat, am văzut și am scris despre multe proiecte realizate prin programul Tineret în Acțiune (știu, acum se numește ERASMUS+), dar puține mi-au plăcut atât de mult precum cel peste care am dat zilele trecute: Acoperișul României. Mai mult >>

Azi în toată țară, mâine-n Timișoara

Miercuri, 25 Septembrie 2013 | Pareri personale | Comenteaza

bloggeri bacau

La 20 de ani, sunt încântat s-o spun: am fost în multe colțurile acestei țări și am în arhivă fotografii din multe dintre orașele din România. Numai că nu prea am vizitat vestul țării, chiar dacă am fost în tranzit în această zonă.

Prin urmare, vă anunț că în următoarele zile voi fi la Timișoara, unde particip la Cursul de formare pe participare publică și inițiere în dialog structurat din cadrul proiectului “Dă glas generației tale”, iniţiat de Institutul Intercultural Timişoara împreună cu Primăria Municipiului Timişoara, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Timiş, Fundaţia Judeţeană pentru Tineret Timiş şi Grupul de Inițiativă ALTFEL. Mai mult >>

Proiectul “Lights. Shadows. Action” aduce reprezentații de teatru de umbre în mediul rural

Luni, 26 August 2013 | Bacau, stiri | Comenteaza

Lights. Shadows. Action asociatia un zambet bacau-1

Chiar zilele acestea, adică în perioada 24 august – 1 septembrie, Asociația Un Zâmbet organizează în Bacău schimbul de tineri din cadrul proiectului “Lights. Shadows. Action!”, în cadrul căruia participanții, tineri provenind din România, Grecia, Italia, Spania și Turcia, vor experimenta metode precum teatrul de umbre, improvizație, animație stradală, storytelling, dar și workshopuri dedicate înțelegerii conceptelor de cetățenie europeană și voluntariat. Mai mult >>

La Predeal, până luni

Joi, 29 Martie 2012 | fotbal, Pareri personale | 1 comentariu

Am sosit aseară la Predeal și mă voi bucura de liniștea și de aerul curat de aici până luni la prânz. Ce fac aici? Particip la un Curs în domeniul participării active a tinerilor, organizat de ANPCDEFP prin programul Tineret în Acțiune. Până descarc pozele de la activitățile de astăzi, vă las cu puținele cadre pe care le-am făcut în Predeal, mai precis în zona unde sunt cazat. Mai mult >>