Mâine voi susține, în cadrul ședinței Consiliului Local, un amendament la Regulamentul privind regimul de acces și circulație, staționare și parcare pentru diferite categorii de vehicule rutiere: voi propune INTERZICEREA circulației vehiculelor rutiere cu masa totală maxim autorizată mai mare sau egală cu 3,5 tone în intervalul orar 7:00-20:00, cu excepția vehiculelor de transport persoane, pe toată raza municipiului Bacău. Mai mult >>
Ieri am aflat cu toţii despre intenţia Primăriei Bacău de a instala noi sisteme de semaforizare în patru zone din oraş. La primul, care va fi realizat în intersecţia străzilor Chimiei şi Bicaz, se lucrează deja şi amenajările ne vor costa peste 84.000 lei. Scopul declarat şi parţial adevărat al acestor mici investiţii este creşterea gradului de siguranţă rutieră pentru participanţii la trafic şi în special pentru pietoni. Mai mult >>
Că era urât, că reducea vizibilitatea șoferilor (problemă menționată inclusiv în Planul de Mobilitate Urbană Durabilă) și că a costat mulți bani (circa 120.000 de euro) atunci când a fost amenajat – sunt lucruri pe care deja le știm cu toții. De asemenea, dărâmarea acelei construcției înalte devenise o chestiune de timp, dar asta nu înseamnă automat că reamenajarea sensului giratoriu chiar era o prioritate. Și am să vă explic și de ce. Mai mult >>
Una dintre cele mai aglomerate artere și totodată pline de accidente rutiere din municipiul Bacău este Bulevardul Unirii, care se întinde pe o distanță de aproape 2 kilometri între statuia lui Ștefan cel Mare și Petromul de la intrare în cartierul Șerbănești. Mai mult >>
Una dintre investițiile prevăzute la capitolul transport și comunicații în bugetul de investiții al municipiului Bacău în 2016 este montarea a 8 semafoare noi în oraș. 3 dintre ele sunt în plin centrul orașului. Mai mult >>
Îmi spunea cineva zilele trecute că în ceea ce privește articolele mele despre activitatea autorităților și politicienilor din Bacău ar trebui să încerc să fiu mai pozitiv. Să zicem că accept ipoteza asta.
După ce am început să îi explic cum stă treaba cu investițiile pe fonduri europene, cu politizarea învățământului și cu PCR-ul (pile, cunoștințe, relații) din Primărie și Consiliul Județean, a ajuns la concluzia mea: presa și societatea civilă trebuie să facă opoziție. Mai mult >>
Nu puțini sunt cei pe care i-am auzit și care mi-au semnalat de-a lungul timpului faptul că circulația este încurcată pe multe străzi și în multe intersecții importante din Bacău din cauza taxiurilor. Vreau să știți că taximetriștii nu au nicio vină, ei doar încearcă să își facă meseria. Problema este la autorități. Mai mult >>
Weekendul acesta, traficul rutier pe strada centrală este închis pe motiv de Zilele Bacăului 2015. La toate intrările pe străzile Mărășești și Nicolae Bălcescu sunt garduri metalice, însă acest aspect se pare că nu-i împiedică pe cei mai cu moț să conducă printre pietonii, mamele și copiii care încearcă să se bucure de închiderea arterei. Mai mult >>
Știați că jumătate din mașinile care circulă zilnic în Bacău sunt în tranzit și că, prin urmare, am scăpa de aproape 50% din trafic dacă am avea centură ocolitoare?
Cum acest proiect ne tot este promis de mai bine de 10 ani și se pare că nu-l vom vedea realizat prea curând, putem măcar să vedem ce putem face astfel încât traficul de tranzit să ne dea cât mai puține bătăi de cap. Mai mult >>
E adevărat, sunt investiții pe fonduri europene în municipiul Bacău în întârziere sau care capătă contur în ritm de melc, acestea făcând viața cetățenilor un calvar. Mă refer acum în special la modernizarea străzile Milcov și Ștefan cel Mare, respectiv la înlocuirea și eficientizarea rețelei de termoficare. Totuși, asta nu înseamnă că nu trebuie să avem viziune și să privim și în viitor, adică dincolo de 2016.
Tocmai de aceea, am profitat de startul Săptămânii Europene a Mobilității și am emis o poziție publică cu privire la Planul de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD), un document strategic de care Bacăul are nevoie ca de aer și veți înțelege de ce dacă citiți rândurile următoare. Mai mult >>
Comentarii recente