Vineri, 20 Septembrie 2013 | Bacau | Comenteaza
Am două evenimente pe care aș vrea să vi le aduc în atenție. Ambele se desfășoară mâine. Ambele sunt organizate de tineri. La ambele sunt partener media. Ambelor organizații le sunt prieten, dar nu de asta le promovez evenimentele, ci pentru că fac ceva, se dezvoltă, câștigă experiență și se pregătesc indirect pentru viață. O fac în felul lor, dar important este că se întâmplă. Ei sunt liceenii frumoși și voioși de la trupa de teatru In The Spot. I-am fotografiat în parc, la ID Fest 2010, la ID Fest 2011, când au câștigat ID Fest 2011, când au făcut preselecție în 2011, la ID Fest 2012, ID Fest 2013, etc. Ați prins ideea, îi urmăresc încă de la înființare, când și eu eram tânăr fecior. Mâine, In The Spot așteaptă tinerii cu vârste cuprinse între 15 și 18 ani la audițiile pentru intrarea în trupă. Acestea vor avea loc la Cercul Militar (dubioasă legătură!), începând cu ora 11:00. Damean Events. Tot așa, tineri liceeni la fel de frumoși ca cei de mai sus, numai că aceștia organizează tot felul de evenimente în Bacău. Am mixat și eu niște muzică progressive house la una dintre petrecerile lor și m-am simțit ok. Următoarea lor petrecere se va consuma mâine seară în Club Kremlin și are o invitată care nu mai are nevoie de vreo prezentare: Anna Lesko. Mi-ar fi plăcut să o văd live, însă sunt plecat din localitate. Și cei de la A.C.T. au audiții mâine, însă despre asta am scris deja.
Search
Articole Recente
- Ce mai coacem în birourile primăriei: 7 regulamente pe care le avem în lucru
- În atenția unor agitatori de meserie: așa arată semnătura fostului primar
- Schimbarea nu e ușoară și pe alocuri doare, dar ține de noi toți să avem un oraș din ce în ce frumos!
- Sesizare penală pentru vandalii care distrug mobilierul stradal din Bacău
- Ziua Culturii Naționale la Teatrul Municipal Bacovia și cele 4 momente ce merită remarcate
Comentarii recente
- Gabriel Gabor on Schimbarea nu e ușoară și pe alocuri doare, dar ține de noi toți să avem un oraș din ce în ce frumos!
- Sorina on Schimbarea nu e ușoară și pe alocuri doare, dar ține de noi toți să avem un oraș din ce în ce frumos!
- Stan on Schimbarea nu e ușoară și pe alocuri doare, dar ține de noi toți să avem un oraș din ce în ce frumos!
- Q on Reparații curente la iluminatul public din Bacău
- Kristofer on 2021. Play!
- Petcu Constantin on 2021. Play!
- Stan on Transparență totală: absolut toate contractele și cheltuielile vor fi publicate pe site-ul Primăriei Bacău
- Kristofer on Ședința Consiliului Local Bacău din 18 decembrie 2020 (rezumatul proiectelor)
- Iorga stefania alexandea on Transparență totală: absolut toate contractele și cheltuielile vor fi publicate pe site-ul Primăriei Bacău
- Stan on Ședința Consiliului Local Bacău din 18 decembrie 2020 (rezumatul proiectelor)