Sambata, 19 Decembrie 2020 | Bacau | 2 comentarii
Numeroase au fost dățile în care am așteptat săptămâni, chiar luni de zile pentru a primi informații despre cheltuielile și contractele Primăriei Bacău fie din postura de cetățean și activist civic, fie din cea de consilier local. Cu SSPM am ajuns chiar în instanță, iar cu Primăria Bacău era să mă judec în 2015, când pentru informațiile de interes public ni se cereau fabuloasa sumă de 5 lei/pagină. S-a rezolvat cu o plângere administrativă atunci. Întorcându-ne în prezent: după revenirea la publicarea zilnică a plăților efectuate, care a fost pusă în practică imediat după ce noua administrație a preluat primăria, trecem acum la următoarea etapă după votul în unanimitate de ieri pe care Consiliului Local Bacău l-a dat pentru aprobarea regulamentului privind măsurile adoptate în vederea creșterii transparenței activității Primăriei Bacău și a tuturor instituțiilor publice de interes local. Concret, pe site-ul primăriei veți găsi o nouă secțiune, intitulată “Cheltuieli publice”, care va cuprinde toate contractele încheiate (indiferent de tipul de contract, obiect, valoare), actele adiționale, facturile și ordinele de plată, publicate la cel mult 10 zile de la încheiere, emitere sau efectuarea plății. Este valabil nu doar pentru primărie, ci și pentru structurile din subordinea Consiliului Local (SSPM, Thermoenergy, DAS, CSM, ADL, Teatrul Municipal Bacovia etc). De asemenea, toate contractele aflate acum în derulare vor fi scanate și publicate în termen de 60 de zile. Totodată, rezolvăm încă o bubă descoperită în primele zile de mandat (chiar când lecturam contractele de deszăpezire): prevedere expresă astfel încât niciun contract încheiat de municipalitate să nu mai aibă clauze de confidențialitate (cu excepția cazurilor prevăzute de lege). Astfel, bifăm încă un angajament ferm făcut în campanie. Nimic de ascuns, totul la vedere!
Responsabilii de contract din primărie și conducătorii structurilor subordonate care nu respectă acest regulament vor fi sancționați disciplinar.Articole recomandate:
Search
Articole Recente
- Ședința Consiliului Local Bacău din 5 martie 2021. Externalizarea salubrizării sau SMUP?
- Ședința Consiliului Local Bacău din 26 februarie 2021 (rezumatul proiectelor)
- Planul de Mobilitate merge mai departe cu două proiecte semnate astăzi de primarul Bacăului
- Concursuri pentru posturi în Primăria Bacău: peisagist și dispeceri
- Audiențe din izolare
Comentarii recente
- Kristofer on Ședința Consiliului Local Bacău din 5 martie 2021. Externalizarea salubrizării sau SMUP?
- Stan on Ședința Consiliului Local Bacău din 5 martie 2021. Externalizarea salubrizării sau SMUP?
- Kuru on Ședința Consiliului Local Bacău din 5 martie 2021. Externalizarea salubrizării sau SMUP?
- George on Ședința Consiliului Local Bacău din 26 februarie 2021 (rezumatul proiectelor)
- George on Ședința Consiliului Local Bacău din 26 februarie 2021 (rezumatul proiectelor)
- M on Ședința Consiliului Local Bacău din 26 februarie 2021 (rezumatul proiectelor)
- stan on Ședința Consiliului Local Bacău din 26 februarie 2021 (rezumatul proiectelor)
- Tudorel Negreanu on Ședința Consiliului Local Bacău din 26 februarie 2021 (rezumatul proiectelor)
- John on Planul de Mobilitate merge mai departe cu două proiecte semnate astăzi de primarul Bacăului
- Petre on Luptă continuă și contratimp pentru repararea mobilierului urban
Ok
Tot la categoria “transparenta” se incadreaza si geamurile sparte de la cladire?
Deocamdata vorbe si promisiuni multe. Parca nu s-ar fi terminat campania electorals.