Foto: Trenul Regal a plecat, dar problemele din Gara Bacău au rămas aceleași

Marti, 20 Decembrie 2016 | Bacau, foto | 1 comentariu

Cu foarte mult fast, și anume un lung covor roșu, pâine cu sare și câțiva copii îmbrăcați în costume tradiționale care au tremurat de frig până la sosirea lui, Trenul Regal a poposit săptămâna trecută în Bacău.

A fost de bun augur prezența numeroasă a publicului băcăuan, întrucât Principesa Margareta și Principele Radu n-au putut vedea decât un lung covor roșu, multă lume, “oficialități” locale îngrămădite la poză, însă nu și paragina și problemele de igienă și accesibilitate din Gara Bacău.

“Afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul”, pe ideea asta se pare că merg cei responsabili de starea deplorabilă în care se află nu doar Gara Bacău, ci toată această zonă care ar trebui să fie o frumoasă poartă de intrare în oraș. De asta ar fi trebuit să se ocupe până acum în primul rând primarul și administrația pe care o conduce, dar și Ministerul Transporturilor. Cum la guvernare urmează să vină (din nou) PSD-ul, am pretenția de la primarul nostru de aceeași culoare politică să facă demersuri pentru un refresh la Gara Bacău.

gara-bacau-decembrie-2016-2

Mi-ar plăcea ca cei care sosesc cu trenul în Bacău să fie loviți de același sentiment de uimire pe care l-am trăit prin noiembrie 2011, când, după un drum lung, am pus piciorul în curata și modernă gară din Drobeta Turnul Severin. Prima impresie chiar contează!

Multe dintre problemele din Gara Bacău nu sunt foarte complicate, dar necesită un minim interes pentru a fi rezolvate și ceva bătaie de cap din partea autorităților locale. În primul rând, dezordinea lasă de dorit, atât la suprafață, cât și sus, pe pasarelă, dar și jos, în pasajul subteran. Apoi, accesibilitatea tinde spre zero: nu avem lifturi, nu avem facilități pentru persoanele cu diverse dizabilități, ca să nu mai zic că zeci de persoane își riscă zilnic viața pentru a traversa șinele. Aceste chestiuni sunt cu atât mai importante având în vedere faptul că gara din Bacău este totodată un portal către și dinspre unul dintre cartierele orașului nostru, intitulat sugestiv… CFR. Sper ca toate aceste chestiuni să fie prinse în viitorul Plan de Mobilitate Urbană Durabilă.

Așadar, unul dintre proiectele pe care le voi susține pentru a fi prinse în bugetul pe 2017 al municipiului Bacău face referire la accesibilizarea și modernizarea a tot ceea ce înseamnă zona Gării Bacău. De asemenea, mă voi adresa Ministerului Transporturilor pentru a găsi soluții în acest sens. Atât pot face eu, în calitate de consilier local independent aflat în opoziție. Aștept însă cu nerăbdare să văd ce vor face primarul, prefectul și vicepreședintele Consiliului Județean, cei pe care i-am văzut în fotografiile realizate atunci când a sosit Trenul Regal.

Vă las să priviți câteva fotografii pe care le-am realizat ieri pentru a vă arăta lipsa de accesibilitate din Gara Bacău.

gara-bacau-decembrie-2016-5

gara-bacau-decembrie-2016-3

gara-bacau-decembrie-2016-8

gara-bacau-decembrie-2016-11

gara-bacau-decembrie-2016-10

gara-bacau-decembrie-2016-4

gara-bacau-decembrie-2016-9

gara-bacau-decembrie-2016-7

gara-bacau-decembrie-2016-6

gara-bacau-decembrie-2016-12

gara-bacau-decembrie-2016-2

gara-bacau-decembrie-2016-1

1 comentariu la “Foto: Trenul Regal a plecat, dar problemele din Gara Bacău au rămas aceleași”

  1. dragos b 20 Decembrie 2016 at 19:38 Permalink

    Mi-ar plăcea ca cei care sosesc cu trenul în Bacău să fie loviți de același sentiment de uimire pe care l-am trăit la începutul anilor ’80, când, după un drum lung, am pus piciorul în curata și modernă gară din Bacău. Prima impresie chiar contează! Aia a fost o mică minune arhitecturală. Acum e un jeg. Cum se vede şi din pozele de mai sus, nu doar dpdv arhitectural.


Lasa un comentariu