Ultimele două zile în care puteți vota proiectele Bacăului metropolitan în campania Prioritățile orașului tău (POT)

La nivel național, peste 100.000 de persoane au votat deja în campania Alege POT (Proiectele orașului tău), demarată de Banca Mondială, în parteneriat cu Federația Zonelor Metropolitane și Aglomerărilor Urbane din România, în urma căreia va fi lansată prima viziune de dezvoltare metropolitană a României.

Banca Mondială a identificat o serie de proiecte prioritare cu impact metropolitan pentru București și cele 40 de reședințe de județ din România, acestea putând fi alese de românii din toate aceste comunități completând chestionarul disponibil la adresa kwiksurveys.com/s/e7k9afsk și ierarhizând proiectele generate pentru orașul lor. Vă invit și pe voi să faceți asta pentru cele 10 proiecte ce privesc Bacăul până mâine, 22 martie, ultima zi în care puteți participa la această consultare.

Până acum, din Bacău au fost înregistrate puțin peste 1000 de voturi. Primele 3 proiecte alese ca cele mai importante de către cetățenii din Bacău până în acest moment sunt: 1. Autostrada Braşov – Bacău, 2. Drumul Expres DX5 Ploieşti – Bacău – Paşcani și 3. Drumul Expres DX5A Bacău – Piatra Neamţ.

Eu am votat ierarhizarea proiectelor metropolitane propuse de Banca Mondială și partenerii săi încă din ianuarie, lista mea putând fi consultată aici. Începe cu autostrada spre București (care include Centura Bacău) și se încheie cu drumul spre Vaslui.

bacau pot

One thought on “Ultimele două zile în care puteți vota proiectele Bacăului metropolitan în campania Prioritățile orașului tău (POT)

  1. Mie imi place foarte mult posibilitatea de a vota proiectele. Ar fi si mai bine daca s-ar implica societatea mai mult, daca ar stii mai multi de ele

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *