Duminica, 17 Februarie 2019 | Politica | 1 comentariu
Ieri, în cadrul unei conferințe de presă în cadrul căreia floarea pesedistă din județul Bacău (mai puțin Cosmin Necula, aparent uitat acasă de colegii săi) a anunțat că vom avea surpriza că în “3-4-5 ani” să circulăm pe autostrada Bacău-Brașov, afirmație de care până și statuile care au mai rămas în picioare prin oraș râd, baronul maxim Dragoș Benea din fruntea PSD Bacău ne-a arătat că e capabil să emită aroganțe la adresa jurnaliștilor așa cum le auzim rostite tot mai des în ultima perioadă de sub mustața lui Liviu Dragnea. O fi punctajul săptămânal de partid? Din start vă spun: nu știu cât de bine mă potrivesc cu postura de a-i lua apărarea lui Sebi Șufariu, actualmente la Tele 1 Bacău, din câteva motive pe care unii dintre voi probabil le știu: în primul rând, de-a lungul ultimilor ani el a lansat multe teorii neadevărate cu privire la activitatea mea politică și care s-au dovedit false odată cu trecerea timpului; apoi, pe vremea când Tele 1 chiar era o televiziune în sensul că difuza emisiuni și jurnale zilnice, mi-a dat block și m-a înjurat pentru un simplu comentariu ironic pe care îl făcusem la adresa unui material pro-PNL; nu în cele din urmă, Sebi Șufariu pare băiat mare și cred că se descurcă și fără să îi țin eu în vreun fel partea. Totuși, trecând peste toate cele de mai sus, atitudinea lui Benea Dragoș la conferința de presă de ieri trebuie taxată. Că a fost sau nu provocat sau că întrebările i-au fost adresate pe un ton răstit nici nu contează. Liderul PSD Bacău (și, zic din ce în ce mai mulți, și al opoziției partinice din Bacău) a avut cel puțin 4 derapaje și o amenințare voalată care îl pun în postura aceea de tartor al județului. Oare îi place imaginea asta? Alte personaje care s-au crezut atotștiutoare și atotstăpânitoare peste Bacău au avut o soartă nu tocmai fericită. Unul l-a format pe Dragoș Benea, altul l-a ajutat să “împartă” Bacăul în contextul alianței USL. Așadar, această scoatere a capului din nisip, cu amenințări la adresa presei (atât cât mai este în Bacău) și cu gânduri de preamărire și stăpânire regională poate fi startul unor mișcări nisipoase. Nu le-am zis nisipuri mișcătoare pentru că ele sunt așa de ceva timp. De cel puțin patru-cinci ani, să zicem. Așadar, de la Benea-baronul-maxim pentru Șufariu-jurnalistul-din-când-în-când: Mai avea puțin și îl invita la baie. Oricum, să ai atâta putere și să folosești astfel de remarci… În rest, da, chiar ar fi interesant ca jurnaliștii să își vadă de treaba lor. Nu treaba lor, aia personală, așa cum îi îndeamnă Benea Dragoș, ci aia de jurnalist: de a servi interesul public și de a fi paznici ai democrației. În cazul nostru, paznici la o democrație locală ce respiră din când în când, conectată fiind la aparatele justiției înfăptuite de judecători drepți, corecți și curajoși.
Articole recomandate:
Search
Articole Recente
- Ziua Culturii Naționale la Teatrul Municipal Bacovia și cele 4 momente ce merită remarcate
- Reparații curente la iluminatul public din Bacău
- Ședința Consiliului Local Bacău din 11 ianuarie 2021 (rezumatul proiectelor)
- Burse pentru peste 10 mii de elevi care învață în municipiul Bacău
- Toată comunitatea trebuie să aibă un cuvânt de spus în privința directorilor de școli, nu doar profesorii
Comentarii recente
- Q on Reparații curente la iluminatul public din Bacău
- Kristofer on 2021. Play!
- Petcu Constantin on 2021. Play!
- Stan on Transparență totală: absolut toate contractele și cheltuielile vor fi publicate pe site-ul Primăriei Bacău
- Kristofer on Ședința Consiliului Local Bacău din 18 decembrie 2020 (rezumatul proiectelor)
- Iorga stefania alexandea on Transparență totală: absolut toate contractele și cheltuielile vor fi publicate pe site-ul Primăriei Bacău
- Stan on Ședința Consiliului Local Bacău din 18 decembrie 2020 (rezumatul proiectelor)
- Kristofer on Ședința Consiliului Local Bacău din 18 decembrie 2020 (rezumatul proiectelor)
- stan on Ședința Consiliului Local Bacău din 18 decembrie 2020 (rezumatul proiectelor)
- Diegis on Istorie Radio Deea
Da sigur ca da.. Fara jurnalisti fac exact ce vor pentru ca omul de rand nu ajunge sa stie ce fac ei.