Votul meu n-a fost politic și mă felicit pentru asta

V-am tot repetat-o înainte de alegeri: votul meu nu este politic, ci încredințat direct oamenilor care candidează la mine în colegiu. Adică nu mi-a păsat prea mult sub sigla cărui partid candidează cei pe care i-am votat pe 9 decembrie, ci mai degrabă m-a interesat cine sunt ei, ce au realizat până acum și cât de credibili sunt (sau măcar par).

La deputați am votat un PSD-ist, iar pentru Senat am votat un PNL-ist. Cosmin Necula și Dragoș Luchian, deci doi candidați USL. Dacă Necula și Luchian erau de la ARD, tot cu ei votam. E simplu, cred că ați înțeles ideea. Am votat omul, nu partidul, iar asta transformă votul meu în unul lipsit de încărcătură politică în raport cu conștiința mea.

Dacă mă număram printre milioanele de tuți care au votat ca oile anti-Băsescu, adică USL, neștiind pe cine trimit în Parlament să îmi reprezinte colegiul, aș fi fost extrem de dezamăgit și vă spun și de ce.

inainte si dupa alegeri

Principalul scop al Uniunii Social Liberale a fost înlăturarea lui Băsescu și a clicii acestuia de la conducerea țării. Au zdrobit tabăra Băsescu la alegerile locale și erau cât pe ce să îl demită pe președinte. Toate bune și frumoase până aici, ca dovadă și procentele în plus din dreptul siglei USL.

Acum, useliștii au câștigat alegerile parlamentare detașat. Luni au aflat rezultatele oficiale, iar în noaptea de miercuri spre joi, pe la miezul nopții, Crin Antonescu și Victor Ponta stăteau la un pahar cu cel pe care l-au hulit atâția ani de zile, nimeni altul decât Traian Băsescu. Ma frend, nu că m-ar interesa prea tare, dar cum rămâne cu „dreptate până la capăt”?

În concluzie, mă bucur că am votat doi oameni și nu împotriva a ceva, acel ceva fiind fie Traian Băsescu, fie ARD.

5 thoughts on “Votul meu n-a fost politic și mă felicit pentru asta

  1. prietene!na..nu prea imi publici msg,da eu tot iti zic..k esti un baiat rasfatat si frustrat,in sensu k nu iti convine cata bagare in seama ai in raport cu cati bani au „sarmanii tai parinti”.daca erai un om „virgin in intelepciunea ta”, nu te manca politica,totusi o sa t salveze muzica,din cate vad,daca nu e si asta tot pentru bagare in seama,asta nu stiu…in fine..daca acolo ti-e sufletu..o sa ajungi la vorba mea..ea o sa fie ultima ta varianta cand o sa t trezesti..daca o sa t trezesti!

  2. Kristofer prietene…un sfat din tot sufletul, de fapt o zicală: „lauda de sine nu miroase a bine!”. Tu ai votat nişte oameni, aşa crezi tu şi nu neg asta. Totuşi confunzi satul cu oraşul. Cum bine zicea un comentator la un alt post, poate acei oameni, buni cum erau pe plan local, meritau să rămână pe plan local. De ce? Că e mai mică influenţa şi interesul „de la centru”. Ajunşi în parlament sunt la mâna – a se citi ordinele, celor care i-au propulsat acolo. Şi garantat nu o să zică „pas!” când li se va ordona să facă ceva.
    Şi în mod sigur sunt şi au fost oameni care au făcut ceva mai mult decât preferaţii tăi.
    Sincer, arată un pic de modestie. Nu îţi face rău ba din contră, te arată înţelept. Aşa nu dai dovadă decât de aroganţă susţinută de o inteligenţă superficială şi fără folos.
    Ştiu că îmi vei bloca comentariile într-un târziu. Până acum nu ai făcut-o şi apreciez asta. Dar prefer să fiu sincer cu tine, în zilele astea, în vremurile astea, e mai bine să fii înconjurat de cei sinceri decât de cei falşi.

  3. Parlament:acum ofera un job curat si plin de influienta. Cu ceva noroc si mult trafic de influienta ($)(€) se ajunge parlamentar.

    Noroc ca a ridicat Ponta restrictia cu noi ‘angajari’ la bugetari ca altfel vreo suta de noi alesi erau rezerve de lux. Mdaaa.

    Oricum de azi incepe bilciul cu Gigi si fara domnul Dan, cu domn profesor Voiculescu…

    Daca cei tineri vor avea curaj sa se implice, sa spuna ce gindesc vor reusi sa schimbe actuala clasa politica. Pe cei doi tineri pe care i-ai votat tu, ii vad pentru inceput sa ceara sfaturi de la H sau Antonescu. Crin Antonescu….daca se trezeste.

  4. Domnu Brucan! Te dau in judecata ca au trecut 23 de ani si nici nu ne-am apropiat de ce inseamna occident! Eu zic sa-ti revizuiesti predictia. Cam cit mai dureaza?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *