3 păduri de sute de hectare din județul Bacău sunt scoase la vânzare pe internet

Zilele trecute căutam niște firme, niște acționari, niște numere de telefon și am ajuns mai mult sau mai puțin din greșeală pe site-ul unei companii care este specializată în vânzarea pădurilor din România „direct de la proprietar”, spun ei.

Au multe terenuri cu suprafețe uriașe în portofoliu, iar 3 dintre pădurile de pe site se află în județul Bacău și însumează aproape 800 de hectare. Postez nu ca să le fac reclamă, ci în speranța că vom afla cine sunt proprietarii și că vom stopa eventualele defrișări.

  • Prima se află în zona Agăș, are 214 ha, cuprinde brazi cu vârste între 80 și 90 de ani și costă 550.000 euro. Bănuiesc că este vorba de o pădure care s-a aflat pe masa instanței până nu demult.
  • A doua e la Asău, are 288 ha, cuprinde mai multe tipuri de lemn cu vârste de până la 100 de ani și costă 320.000 euro. În noiembrie 2014, la urcarea anunțului, prețul era 750.000 euro.
  • A treia e la Răcăciuni, are 280 ha, cuprinde în mare parte foioase și costă 1.080.000 euro.

paduri vanzare bacau s38

Întrebarea este: vrem să le pierdem, să vină să le cumpere austriecii sau alții care primesc premii de onoare de la autoritățile publice locale de prin județ, să le taie și să ne împace cu câteva zeci de locuri de muncă? Sau ținem la aceste sute de hectare de pădure și ne interesăm cine sunt indivizii ăștia?

Vă dați seama că cine cumpără aceste 3 păduri nu dă sute de mii de euro ca să se plimbe în ele fără să se uite nimeni la el, ci ca să le taie și să facă bani.

Trebuie să luăm atitudine! Am văzut ce se poate întâmpla la inundații, știm prea bine ce dosare există cu retrocedările ilegale de păduri din județul Bacău și chiar ar trebui să ne gândim mai serios la viitorul nostru. Ce lăsăm în urmă?

romania prinde radacini bacau

5 thoughts on “3 păduri de sute de hectare din județul Bacău sunt scoase la vânzare pe internet

  1. Ce pretinde, ca este intermediarul a 1426 hectare de padure!!! Si nu este singurul „pachet” mai sunt inca doua: aprox. 1000ha si 1500ha padure.
    Cine este acest Stefan Nita??

  2. Cine este Stefan Nita? Stefan Nita este consilierul imobiliar care a vandut peste 1500 Ha de padure in perioada 2015-2016. Nu lucrez decat in sistem de reprezentare exclusiva a proprietarilor, proprietari persoane fizice care cu greu au intrat in posesia bunurilor ce le apartineau. Nu inteleg de ce sunt numit un personaj foarte suspect ? De ce pretind ? Nu pretind, am contracte de reprezentare foarte clare din partea proprietarilor. Sunt singurul agent imobiliar specializat pe piata de paduri din Romania.Cei care comenteaza stiu care este legislatia in vigoare cu privire la intretinerea unei paduri ? Taierile ilegale au fost facute oare de persoane fizice ? Se stie daca padurile erau in proprietatea statului Roman sau a unor persoane private ? Cred ca la aceste intrebari ar trebui sa gasim raspunsuri, nu la cine este Stefan Nita, pentru ca eu ma prezint foarte clar pe site-ul meu .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *