Luni, 11 Noiembrie 2013 | Bacau, foto | Comenteaza
Chiar dacă a fost prima conferință TEDx Bacău, organizatorii, adică Asociația pentru Dezvoltare Activă & voluntarii, nu ne-am rezumat doar la un main event cu 10 speakeri, ci am făcut lucrurile mai interesante adăugând în program și o sesiune de workshopuri. Trei la număr, acestea s-au ținut între orele 10:00 și 13:00, la Biblioteca Universității “Vasile Alecsandri”. Să le luăm pe rând: 1. Arta cafelei 2. AUTOeducare, AUTOorganizare, AUTOmotivare prin JOC 3. ITIL – Cum sa devii manager IT
În primul rând, mirosea a cafea prăjită în toată Biblioteca! Susținut de Irinel Timaru de la Bliss Coffee, singurul cafegiu din Bacău, atelierul i-a ajutat pe cei prezenți să știe ce este cafeaua, care e istoria ei, cum se prepară, ce tipuri de cafea există, etc. Pe de altă parte, workshopul a demontat sau a argumentat unele mituri despre cafea. Spre exemplu, cafeaua se bea numai cu lapte? Evident că nu.
A fost cel mai interactiv workshop din program. Cornel Fătulescu, CTO (chief technology officer) și manager al departamentului de consultanță la Pentalog Institute, le-a vorbit tinerilor prezenți despre joacă, despre cât de serioși sunt copiii când se joacă și le-a explicat acestora de ce adulții nu mai văd joaca drept o activitate absolut necesară în dezvoltarea lor. Au urmat apoi câteva jocuri ce urmăresc soluționarea diferitelor tipuri de probleme și colaborarea în cadrul unei echipe. S-a râs mult, a fost fain.
Aici a fost vorba de bani și carieră. E un job bănos, dar care necesită nu neapărat experiență, ci mai degrabă anumite cunoștințe și deprinderi care au fost detaliate și explicate de reprezentanții SCC Services România. Mulți elevi băcăuani pasionați de IT&C au participat la acest atelier.Articole recomandate:
Search
Articole Recente
- În atenția unor agitatori de meserie: așa arată semnătura fostului primar
- Schimbarea nu e ușoară și pe alocuri doare, dar ține de noi toți să avem un oraș din ce în ce frumos!
- Sesizare penală pentru vandalii care distrug mobilierul stradal din Bacău
- Ziua Culturii Naționale la Teatrul Municipal Bacovia și cele 4 momente ce merită remarcate
- Reparații curente la iluminatul public din Bacău
Comentarii recente
- Q on Reparații curente la iluminatul public din Bacău
- Kristofer on 2021. Play!
- Petcu Constantin on 2021. Play!
- Stan on Transparență totală: absolut toate contractele și cheltuielile vor fi publicate pe site-ul Primăriei Bacău
- Kristofer on Ședința Consiliului Local Bacău din 18 decembrie 2020 (rezumatul proiectelor)
- Iorga stefania alexandea on Transparență totală: absolut toate contractele și cheltuielile vor fi publicate pe site-ul Primăriei Bacău
- Stan on Ședința Consiliului Local Bacău din 18 decembrie 2020 (rezumatul proiectelor)
- Kristofer on Ședința Consiliului Local Bacău din 18 decembrie 2020 (rezumatul proiectelor)
- stan on Ședința Consiliului Local Bacău din 18 decembrie 2020 (rezumatul proiectelor)
- Diegis on Istorie Radio Deea