8 premii la Adunarea Generală de la Târgu Mureş

Consiliul Judeţean al Elevilor Bacău s-a întors de la Adunarea Generală a Consiliului Naţional al Elevilor de la Târgu Mureş cu 8 premii. Două dintre ele sunt ale mele: unul pentru cea mai bună promovare din ţară, iar celălalt pentru susţinerea continuă a CNE. Distincţiile ne-au fost acordate în cadrul Galei CNE, ce a avut loc în ultima seară a Adunării Generale.

Citez din comunicatul oficial postat pe site-ul CJEBacau.ro:

Tot joi a avut loc și Gala Consiliului Național al Elevilor. Cu acest prilej s-au acordat distincții Consiliilor Elevilor din județele cu activitatea cea mai pregnantă. Consiliul Județean al Elevilor Bacău s-a remarcat și de data aceasta, prin implicarea continuă și profesionalismul cu care tratează proiectele, activitățile desfășurate pe plan local, județean, regional și național.

La decernarea premiilor, Consiliul Județean al Elevilor Bacău a primit următoarele premii:

  • Premiul de Excelență pentru cea mai bună promovare mediatică în Consiliul Național al Elevilor, în anul 2011;
  • Premiul de Excelență pentru susținerea continuă a Consiliului Național al Elevilor pentru Cristian Ghingheș, președinte de onoare CJE Bacău și senior CNE;
  • Diplomă acordată proiectului “Hai să-ntindem hora mare”, pentru organizarea unui eveniment cu impact localdeosebit, în Consiliul Național al Elevilor, în anul 2011;
  • Premiul de Excelență pentru campania antietnobotanice, în Consiliul Național al Elevilor, în anul 2011;
  • Premiul de Excelență pentru susținerea continuă a Consiliului Național al Elevilor pentru domnul inspector școlar general Florin Lazăr;
  • Premiul de Excelență pentru sprijinirea activității Consiliului Național al Elevilor pentru domnul inspector educativ al ISJ Bacău, Ficuță Dumitru;
  • Premiul de Excelență pentru facilitare și contribuție la lucrările din cadrul Adunării Generale pentru domnul inspector educativ al ISJ Bacău, Ficuță Dumitru;
  • Premiul de Excelență pentru facilitare și contribuție la lucrările din cadrul Adunării Generale pentru doamna Adriana Ciorcilă, profesor coordonator CJE Bacău;

Ce am declarat după AG.

Incredere si satisfactie, acestea sunt cuvintele de ordine ce descriu starea cu care am plecat de la aceasta Adunare Generala, a doua pentru mine. Increderea este data de noua conducere a Consiliului National al Elevilor, care sunt de parere ca va performa si ca va duce organizatia pe cele mai inalte culmi, iar satisfactia este rezultatul avalansei de aprecieri pe care le-am primit noi, CJE Bacau, la Adunarea Generala, atat oficial prin cele 8 premii de la Gala, cat si informal, prin cuvintele frumoase spuse de cei pe care nu ii cunosteam pana la acest eveniment, dar care stiau de munca sustinuta de la Bacau. Nu imi voi uita niciodata prietenii din CNE, mai ales pe cei pe care i-am cunoscut aici, la Targu Mures.

7 thoughts on “8 premii la Adunarea Generală de la Târgu Mureş

      1. Cine v-a sustinut fincanciar pentru aceasta reuniune din Targu Mures? Ma refer la cazare, masa, transport.

          1. Felicitari sincere! Nu ma asteptam la CJE Bacau sa ajunga atat de sus.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *