Miercuri, 3 Iunie 2020 | Bacau | Comenteaza
89% cheltuieli de funcționare vs. 11% pentru investiții – aceasta este proporția dintre activitățile uzuale și cele de dezvoltare a orașului, scoasă în evidență de execuția bugetară a anului 2019 la nivelul Primăriei Bacău, situație prezentată în cadrul ședinței Consiliului Local de săptămâna trecută. Doar 31,5 milioane din cele 311 cheltuite anul trecut au reprezentat investiții publice, cheltuieli de dezvoltare menite să aducă plus valoare în oraș. Este o sumă remarcabil de mică dedicată investițiilor după 4 ani de mandat al actualui primar. Nici la capitolul fonduri europene nu a excelat primăria anul trecut, doar 1,52% din veniturile de la bugetul din 2019 fiind bani de la Uniunea Europeană, adică undeva la 1 milion de euro. La capitolul venituri, încasările s-au situat, la finele anului trecut, la 287 milioane lei, asta în timp ce previziunile inițiale (la începutul anului 2019) au fost de 310 milioane, iar cele de final de an la 369 milioane lei. Pe această cale, am reamintit în plenul consiliului angajamentul pe care și l-au luat în urmă cu doi ani și pe care încă nu l-au onorat primarul Necula și administratorul public Chrindruș în ceea ce privește publicarea execuției bugetare în timp real, cu actualizări măcar lunare despre stadiul lucrărilor la proiectele de investiții publice, lucrări de interes local.Articole recomandate:
Search
Articole Recente
- Schimbarea nu e ușoară și pe alocuri doare, dar ține de noi toți să avem un oraș din ce în ce frumos!
- Sesizare penală pentru vandalii care distrug mobilierul stradal din Bacău
- Ziua Culturii Naționale la Teatrul Municipal Bacovia și cele 4 momente ce merită remarcate
- Reparații curente la iluminatul public din Bacău
- Ședința Consiliului Local Bacău din 11 ianuarie 2021 (rezumatul proiectelor)
Comentarii recente
- Q on Reparații curente la iluminatul public din Bacău
- Kristofer on 2021. Play!
- Petcu Constantin on 2021. Play!
- Stan on Transparență totală: absolut toate contractele și cheltuielile vor fi publicate pe site-ul Primăriei Bacău
- Kristofer on Ședința Consiliului Local Bacău din 18 decembrie 2020 (rezumatul proiectelor)
- Iorga stefania alexandea on Transparență totală: absolut toate contractele și cheltuielile vor fi publicate pe site-ul Primăriei Bacău
- Stan on Ședința Consiliului Local Bacău din 18 decembrie 2020 (rezumatul proiectelor)
- Kristofer on Ședința Consiliului Local Bacău din 18 decembrie 2020 (rezumatul proiectelor)
- stan on Ședința Consiliului Local Bacău din 18 decembrie 2020 (rezumatul proiectelor)
- Diegis on Istorie Radio Deea