A început marea „expediție” ASOT 600

Muzica trance reprezintă pentru mine nu doar ceva ce îmi place și ascult cu regularitate, ci o adevărată pasiune. Cum se manifestă acestă pasiune a mea? În primul rând, sunt la curent cu absolut tot ce mișcă în muzica trance (artiști, release-uri, evenimente, anunțuri, etc.) și ascult săptămânal emisiunile care dau ora exactă în acest gen de muzică.

Unul dintre aceste show-uri radio, de altfel cel mai important, este A State of Trance, brand-ul care l-a consacrat pe DJ-ul numărul 1 al lumii Armin van Buuren. Această emisiune se difuzează în fiecare joi pe Digitally Imported – Trance Radio și este preluată de alte zeci de posturi radio de pe întreg mapamondul.

a state of trance 600

Cele mai noi producții trance și progressive ajung săptămânal, incluse de Armin van Buuren într-un mix de două ore, la urechile a aproximativ 20 de milioane de oameni.

După 350, 400, 500 și 550, iată că A State of Trance a ajuns la ediția cu numărul 600. Prilej numai bun pentru a sărbători, cum altfel dacă nu cu și prin muzică trance?

Astfel, Armin van Buuren a dat startul unui turneu mondial care include nu mai puțin de 12 evenimente în toată lumea, câte unul pentru fiecare an de existență a show-ului A State of Trance. Toate evenimentele (sau aproape toate) vor fi transmise live în așa fel încât noi, cei de acasă, să ne bucurăm de fenomenul muzicii trance din fotoliile noastre.

Expediția ASOT 600 a început aseară la Madrid și va ajunge în următoarele săptămâni în Mexico City, Sao Paolo, Minsk, Sofia, Beirut, Kuala Lumpur, Mumbai, Miami, Guetemala City, New York City și Den Bosch.

asot 600 madrid

Da, pintre orașele enumerate mai sus se regăsește și Sofia, deloc departe de București. Hai să nu o mai lungesc și să v-o spun direct: pe 8 martie merg la A State of Trance 600 Sofia! 🙂 Abia aștept să îi văd live pe Armin van Buuren, Dash Berlin, Dennis Sheperd, Ferry Corsten, Myon & Shane 54 și Ruben de Ronde. Evenimentul va avea loc la Armeec Arena și se anunță sold out. Dar vom mai vorbi despre mica mea excursie la Sofia.

ASOT600MAD, hashtag-ul dedicat evenimentului de aseară a fost trending topic la nivel mondial pe Twitter pe parcursul pre-party-ului din Spania, semn că n-oi fi eu chiar singurul nebun care ascultă genul ăsta de muzică, nu?

armin asot 600 madrid

Despre A State of Trance 600 am scris și pe Urban.ro. Mai multe detalii găsiți pe site-ul oficial ASOT.

Next stop: ASOT 600 Mexic.

3 thoughts on “A început marea „expediție” ASOT 600

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *