Miercuri, 23 Decembrie 2020 | Bacau | Comenteaza
Cu planurile pe masă, azi am avut o nouă ședință a Comisiei tehnice de amenajare a teritoriului și urbanism, a doua organizată pe luna aceasta tocmai pentru a veni în sprijinul solicitanților și a dezvoltatorilor. Pentru administrația pe care o reprezint, să vii în sprijinul investitorilor nu înseamnă să autorizezi și să tolerezi mastodonți și construcții cu hibe funcționale sau legale, ci să te preocupi să soluționezi cu celeritate cererile, oferind sprijin de specialitate și punând foarte clar și interesul public pe masă, nu doar pe cel al privatului care construiește. E spiritul discuțiilor din comisie și mă bucur că membrii specialiști (arhitecți, urbaniști, polițiști, ingineri, funcționari) contribuie activ în acest sens, mulțumindu-le pe această cale. Nu vă imaginați că în această comisie stăm și discutăm cumva orientativ și că ne vedem de dragul de a ne vedea (că am văzut întrebări de genul “de ce atâtea comisii”), chiar nu. Efectiv analizăm punctual proiectele propuse și transmitem solicitanților observațiile pe care le au de integrat în documentațiile lor finale. Și chiar vreau să vă dau câteva exemple de recomandări făcute în aceste două ședințe pe care le-am condus până acum. Recomandări trimise către solicitanți: Când am spus că avem un moment 0 pentru urbanismul din Bacău, la o astfel de abordare am făcut referire. Și sper să ne țină în continuare, iar presiunile imobiliare imense (care uneori au inclusiv iz politic) să se păstreze în limitele decenței și ale legalității. Altfel vom vorbi cu diverse coduri pe masă și nu aș vrea să ajungem în acea etapă.
Motive pentru voturi nefavorabile:
Search
Articole Recente
- Ziua Culturii Naționale la Teatrul Municipal Bacovia și cele 4 momente ce merită remarcate
- Reparații curente la iluminatul public din Bacău
- Ședința Consiliului Local Bacău din 11 ianuarie 2021 (rezumatul proiectelor)
- Burse pentru peste 10 mii de elevi care învață în municipiul Bacău
- Toată comunitatea trebuie să aibă un cuvânt de spus în privința directorilor de școli, nu doar profesorii
Comentarii recente
- Q on Reparații curente la iluminatul public din Bacău
- Kristofer on 2021. Play!
- Petcu Constantin on 2021. Play!
- Stan on Transparență totală: absolut toate contractele și cheltuielile vor fi publicate pe site-ul Primăriei Bacău
- Kristofer on Ședința Consiliului Local Bacău din 18 decembrie 2020 (rezumatul proiectelor)
- Iorga stefania alexandea on Transparență totală: absolut toate contractele și cheltuielile vor fi publicate pe site-ul Primăriei Bacău
- Stan on Ședința Consiliului Local Bacău din 18 decembrie 2020 (rezumatul proiectelor)
- Kristofer on Ședința Consiliului Local Bacău din 18 decembrie 2020 (rezumatul proiectelor)
- stan on Ședința Consiliului Local Bacău din 18 decembrie 2020 (rezumatul proiectelor)
- Diegis on Istorie Radio Deea