Afacerea „Theaterstock” continuă. La DNA.

Credeați că nu o să mai scriu despre Theaterstock și toate celelalte nereguli care s-au întâmplat sub comanda Ancăi Sigartău? Nici gând! Am luat o pauză vreo 2 luni pentru că am scris destul în timpul și mai ales după marele festival gândit de grupul infracțional organizat de la teatru nu pentru a face cultură în Bacău, ci pentru a face niște bani.

Totuși, voi face o recapitulare cu cele mai importante noutăți administrative de la teatru, căci din punct de vedere artistic nu prea avem cu ce să ne lăudăm deoarece managementul lui Sigartău nu este axat pe actorii din instituție, ci pe cum mai pune mână pe niște bani pentru un spectacol sau pentru un festival la care să cheme alți artiști decât cei pe care ar trebui să îi pastorească și primește deja bani de la buget.

sigartau sedinta consiliul local 29 iunie, cand i s-a respins bugetul

De tentativa de demisie știți (ce dramoletă penibilă!), despre proasta organizare de la festivalul de jazz v-am povestit, despre figura penibila pe care am făcut-o în competiția pentru titlul de Capitală Culturală European probabil că ați auzit, iar despre seara de Revelion din centru sigur nu știți prea multe pentru că promovarea a fost varză.

Ce s-a mai întâmplat:

Și, cireașa de pe tort, DNA Bacău a deschis dosar penal pentru Theaterstock. Sunt curios cum va arăta lotul „Theaterstock”.

madalina rotaru anca sigartau dragos pandele teatrul bacovia

2 thoughts on “Afacerea „Theaterstock” continuă. La DNA.

  1. la inceput nu va credeam, dar in ultimele luni mi-am dat seama ca ala teatru e o cardasie ce trebuie sparta de urgenta!!!

  2. O gasca de comunisti care fura ,iar anca sigartau o actrita „rosie” o sustine pe Furea gabriela si ea tot din Bacau la Primaria Capitalei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *